Din dorința de a proteja mediul, o tânără reciclează ambalaje din plastic și face cărămizi mai rezistente ca cimentul

O tânără din Kenya, de profesie inginer, a reușit să pună pe picioare o fabrică în care amestecă nisipul cu plastic de la ambalaje de lapte, şampon sau pungi de cereale, pe care îl reciclează, și topeşte materia primă rezultată la temperaturi înalte şi o modelează sub formă de cărămizi. Ideea a venit din dorința de a proteja mediul și susține că deșeurile plastice sunt o problemă la nivel mondial.

„Ne-am săturat (să nu se facă nimic). Deşeurile plastice nu sunt doar o problemă kenyană, ci una globală şi, dacă nu suntem în stare să oferim soluţii practice, a le cere oamenilor să adopte o cultură a reciclării se poate dovedi o adevărată provocare”, explică într-un reportaj realizat de EFE și preluat de Agerpres, tânăra Matee, în vârstă de 29 de ani, fondatoarea companiei Gjenge Makers, care produce material sustenabil de construcţii cu ajutorul reziduurilor plastice.

De la deschiderea afacerii, în 2017, Matee şi echipa sa – formată în prezent din cinci lucrători cu contract pe durată determinată şi alţi cinci angajaţi permanenţi; cu o capacitate de producţie de circa 1.500 de cărămizi pe zi – au reuşit să recicleze circa 20 de tone de deşeuri plastice. Însă numai în oraşul Nairobi se estimează că în fiecare zi sunt produse circa 500 de tone de deşeuri din plastic.

Iniţial, planul lui Matee era să colecteze resturile de plastic pentru a le vinde companiilor locale de reciclare, însă, trezindu-se în situaţia de a avea o cantitate de plastic mult mai mare decât reuşea să vândă, a decis să încerce să transforme acest plastic în cărămizi mai dure decât cimentul.

„Cărămizile sunt de trei sau patru ori mai rezistente decât cele din beton pentru că plasticul, fiind un material fibros, creează mai puţine goluri de aer”, explică Matee, absolventă de fizică şi geofizică şi specializată în ştiinţa materialelor.

Din punctul ei de vedere, obiectivul final este simplu: să creeze un spaţiu fertil în care să poată prospera o economie circulară în jurul plasticului, la fel cum se întâmplă şi în cazul altor materiale precum fierul, ale cărui deşeuri aproape întotdeauna se refolosesc.

„Circuitul metalului este mult mai bine stabilit: nu vedem deşeuri pentru că li se dă o valoare. Aceasta este dorinţa mea şi aş pleda pentru ca orice alt material, fie că este vorba de plastic, resturi alimentare etc, să aibă o valoare”, explică ea.

În decembrie anul trecut, Matee a fost recunoscută drept unul dintre cei şapte Tineri Campioni ai Pământului 2020, premiu prin care Programul ONU pentru Mediu (UNEP), cu sediul la Nairobi, recunoaşte munca organizaţiilor, oamenilor de ştiinţă, activiştilor sau întreprinzătorilor – cu vârste cuprinse între 18 şi 30 de ani – cu potenţial excepţional de a crea impact pozitiv asupra mediului.

„Evident, acest premiu a generat publicitate şi un mai mare interes pentru produsul nostru, dar mai ales – atât pentru mine, cât şi pentru echipa mea – a reprezentat un impuls moral. Această forţă pe care o simţi în momentul în care cineva îţi spune: ‘Văd ce faci şi apreciez. Continuă tot aşa!'”, a explicat Matee, a cărui echipă lucrează în prezent pentru a placa un bloc de locuinţe cu 14.600 de cărămizi reciclate.

Potrivit datelor Greenpeace, la nivel mondial se reciclează doar 9% din plasticul generat şi, chiar şi în ţările dezvoltate, cota de reciclare a deşeurilor colectate din locuinţe nu ajunge la 50%.


Preluat de la: Publika.md