Din cauza caniculei, livezile sînt aproape fără fructe

„Copacii încep să se usuce, recolta nu este ca altă dată. Într-un an bun, cînd sînt ploi, noi strîngem de pe un hectar șapte-opt tone. Anul acesta, dacă vom strînge trei sau patru, sau cinci tone, va fi la un nivel mediu”, a spus Ilia Caraseni, agricultor.

De aceeași părere sînt și muncitorii antrenați la recoltare. Lucrul merge mai greu, din cauza căldurii, spun oamenii. Mai jalnic este în lanul cu porumb.

Experții spun că una dintre cele mai mari probleme, cu care se confruntă domeniul agricol, este starea nefavorabilă a solului.

„Situația este agravată din cauza că nu întotdeauna se respectă acele reguli care sînt foarte importante. Mă refer la asolament. Structura suprafeței de însămînțare este suprasaturată cu culturi tehnice. Mă refer, în special, la floarea-soarelui. Noi ar trebui să avem în Moldova maxim 150 de mii de hectare de floarea-soarelui, iar noi avem 400 ba chiar și mai multe hectare”, a precizat Boris Boincean, director al Institutului de Cercetări pentru Culturile de Cîmp.

Potrivit experților, pentru redresarea situației se cere elaborarea unui program științific, orientat spre crearea unui sistem de agricultură durabil și rezilient.


Preluat de la: Noi.md