detectoarele de metale erau oprite, gardienii nu au opus rezistență, avertizări ignorate

Canalul media Nexta a făcut un sumar al lucrurilor care nu au funcționat cum trebuie, lăsând sute de oameni la cheremul unui grup de teroriști care, cel puțin în primă fază, au reușit chiar să și scape după ce au ucis aproape 150 de civili și au rănit peste 100.

Detectoarele de metale de la Crocus City Hall erau dezactivate în seara concertului, iar bagajele spectatorilor nu au fost verificate. Aceste măsuri de securitate, aparent standard pentru locurile aglomerate, au fost ignorate din motive necunoscute, remarcă Nexta în analiza sa, notează digi 24.

Potrivit supraviețuitorilor, aceasta este o nerespectare clară a protocoalelor de securitate, mai ales că în ultima vreme a fost evidentă o securitate sporită în metrouri și centre comerciale.

Același lucru l-a observat și Anton Gherașcenko, consilier al ministrului ucrainean de Interne, din declarațiile martorilor supraviețuitori: paznicii nu au verificat gențile și hainele spectatorilor înainte de a intra în Crocus, iar detectoarele de metale au fost dezactivate.

Acest lucru este în evidentă contradicție cu vigilența sporită pe care autoritățile ruse o clamează în mod constant.

Some inconsistencies between official reports and eyewitness accounts of the terrorist attack in Crocus City Hall.

⬛️ Millions of video surveillance cameras are installed in Moscow. At the same time, terrorists, armed to the teeth, are easily moving around the city in cars with… https://t.co/QBLUr4jNdT pic.twitter.com/AvIgYesT3P

— Anton Gerashchenko (@Gerashchenko_en) March 23, 2024

 

 

 

 

 

 

 

 

 

La fel de important este faptul că ambasadele țărilor occidentale, inclusiv ale Statelor Unite, Marii Britanii și Germaniei, au avertizat cu privire la un posibil atac terorist.

Mai mult, potrivit Reuters, unul dintre aceste avertismente a vizat chiar gruparea ISIS, care ulterior a revendicat atacul de la Crocus. În ciuda tuturor acestor avertizări, nu au fost luate măsuri vizibile pentru a spori securitatea publică.

Imaginile video de la fața locului arată că gardienii nu au opus rezistență atacatorilor, mai scrie Nexta. Lipsa de acțiune din partea persoanelor care au datoria de a asigura securitatea ridică, de asemenea, semne de întrebare cu privire la capacitatea Kremlinului de a reacționa în caz de urgență.

Potrivit lui Anton Gherașcenko, sala Crocus are contract cu forțele de intervenție ale Gărzii Naționale din Rusia. Cu toate acestea, înregistrările video din holul teatrului și din alte încăperi în care teroriștii împușcă oameni nu arată nicio rezistență din partea gărzilor. Nici printre morți și răniți nu se află gardieni.

Teroriștii au fugit cu aceeași mașină cu care au venit, un Renault alb, care a fost surprins pe camele de supraveghere. Nu au schimbat-o, deși era clar că va fi dată în urmărire.

⚡️ Two terrorists have been detained in the Bryansk region, Russian State Duma deputy Alexander Khinshtein reports

According to him, the Renault, on which the suspected terrorists were traveling, was found at night near the village of Khatsun, Bryansk region.

Hinshtein also… pic.twitter.com/JCNuYoRf8W

— NEXTA (@nexta_tv) March 23, 2024

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Mai mult, teroriștii au fost prinși, în regiunea Briansk, autoritățile susținând că se îndreptau spre granița cu Ucraina. Dacă asta intenționau, alegerea lor ar fi foarte ciudată, zona de frontieră în regiunea respectivă fiind fortificată și protejată la maximum.

Presa rusă a lansat o campanie de propagandă menită să găsească o „urmă ucraineană” în această tragedie, mai scrie Nexta.

Direcția aceasta pune sub semnul întrebării neutralitatea și validitatea concluziilor care pot fi trase în urma „anchetei” și, inevitabil, apar întrebări dacă nu cumva chiar Kremlinul se află în spatele tuturor evenimentelor, mai comentează publicația menționată.

Vladimir Putin a mințit ?! Teroriștii nu voiau să fugă în Ucraina. Ambasadorul Belarusului, anunț de ultimă oră

 


Preluat de la: Timpul.md