Detalii noi despre cazul minorilor luați ostatici la Mereni. Psihologul: Un copil este în șoc

Bărbatul care a ţinut ostatici trei copii la Mereni, a fost plasat pentru 30 de zile în arest preventiv. Decizia a fost luată de Judecătoria Anenii Noi. Totodată, el a fost condamnat pentru omor din imprudenţă la trei ani de închisoare, în dosarul în care victima este socrul său. Informaţia ne-a fost confirmată de către purtătorul de cuvânt al Procuraturii Generale, Maria Vieru.

Între timp, au apărut noi detalii despre intervenţia de joi a oamenilor legii. Şapte secunde au făcut diferenţa dintre viaţă şi moarte. Atât timp le-a trebuit oamenilor legii pentru a-l imobiliza pe agresorul de la Mereni, pentru ca tragedia să nu aibă loc. TĂIAT

„Nu, nu, nu, Mişa. Linişteşte-te! – Nenea Mişa! – Dă-i pace, îl doare! – Linişteşte-te! Tu ucizi copilul!”

Joi dimineaţa, mai multe structuri de forţă ale Ministerului de Interne au fost alertate despre o luare de ostatici la Mereni. Negocierile au durat circa trei ore. Primul copil salvat a fost micuţul de un an şi jumătate. Acesta a fost eliberat după discuţiile telefonice dintre agresor şi ministrul de Interne, Pavel Voicu.

„În urma discuţiilor ce le-a purtat cu domnul ministru Voicu cu criminalul, ultimul a eliberat un copil, copilul cel mai mic de un anişor şi jumătate a fost eliberat. Deja continuam discuţiile. La un moment dat, criminalul a devenit mai agresiv, situaţia începea să iasă de sub control.”

Pe pragul casei, individul ameninţa că-l va omorî pe băiatul mijlociu, în vârstă de patru ani. Cu o mâna îl ţinea imobilizat, iar în cealaltă, avea un cuţit. Mascaţii erau pe poziţii, dar nu puteau interveni, pentru că riscau să pună în pericol viaţa victimei. Au urmat cele şapte secunde decisive.

„În timpul în care el şi-a distras atenţia de la gâtul copilului, noi am intervenit în forţă şi l-am imobilizat.”

„Am avut o sincronizare perfectă cu şeful poliţiei, practic ne-am înţeles din priviri. Noi am încercat să-l imobilizăm şi l-am imobilizat pe criminal. Dumnealui a smuls copilul care în urma imobilizării a căzut sub criminal care era cu cuţitul în mână.”

A doua zi, Igor Zglavuţa a revenit la serviciu, chiar dacă a fost rănit în timpul intervenţiei.

„Mi-am făcut pur şi simplu datoria. Nu văd o faptă eroică aici. Aşa putea să reacţioneze orice ofiţer de investigaţie din ţară. „

După intervenţia de la Mereni, psihologii încearcă să-i consilieze pe copii. Unul dintre specialiştii care îi ajută pe micuţi să depăşească traumele suferite este Maria Melnic, din cadrul IGP. Ea a fost alături de poliţişti şi în ziua intervenţiei. Potrivit ei, cel mai afectat a fost băiatul de patru ani.

„Copilul era în şoc. Cel mai îngrijorător este sechelele acestui şoc care urmează ulterior, de la un distres, de la o isterie poate să apară până la alte consecinţe ulteriore. „

Agresorul riscă până la 12 ani de puşcărie. Tânărul de 24 de ani avea o pregătire fizică bună, pentru că a făcut serviciul miliar obligatoriu, dar nu a fost niciodată angajat prin contract, cum se vehicula anterior.


Preluat de la: Publika.md