De astăzi, librăriile din țară și-au reluat activitatea

La solicitarea Ministerului Educației, Culturii și Cercetării, Comisia pentru Situații Excepționale a aprobat prin Dispoziția nr.21 din 24 aprilie 2020 reluarea activității de comerț cu amănuntul al cărților, în magazinele specializate (librării), conform codului CAEM 47.61. Astfel, începând de astăzi, 27 aprilie, librăriile din toată țara își reiau activitatea.

Potrivit deciziei Comisiei pentru Situații Excepționale, activitățile cu toate tipurile de mărfuri, prin unitățile comerciale specializate, cu excepția celor amplasate în centrele comerciale și piețe vor putea fi reluate cu asigurarea obligatorie a respectării normelor pentru reducerea răspândirii infecției de COVID-19.

Ministerul Educației, Culturii și Cercetării reiterează importanța respectării măsurilor de protecție și prevenire a răspândirii infecție cu virusul COVID – 19 emise de Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Agenția Națională pentru Sănătate Publică și Organizația Mondială a Sănătății.


Preluat de la: Publika.md