De asta se tem Socialiștii? PAS, Platforma DA și PDM sunt gată să voteze ÎMPREUNĂ / Despre ce este vorba

Pachetul de legi necesar pentru debursarea asistenței financiare europene trebuie votat. Uniunea Europeană vrea să ne ajute, oferindu-ne asistență în condiții favorabile, dar socialiștii dau cu piciorul. Situația este înspăimântătoare.

Sunt bani reali, dar socialiștii tărăgănează. Ei au înțeles că există voturi în Parlament și încearcă să tragă de timp. Este rușinos. Țara are nevoie de acești bani. Banii așteaptă să fie accesați. Faptul că banii încă nu au venit este dovada iresponsabilității și incompetenței acestei guvernări.

Aceste proiecte de legi trebuie să fie votate, iar cele 600 milioane să vină cât mai repede ca să reușim să accesăm și tranșa a treia de 800 millione lei. Trebuie să ne reușească acest lucru pentru că de asta depinde bunastarea oamenilor și a economiei.

Suntem siguri că vom reuși să adoptăm aceste legi. Scuzele socialiștilor nu vor trece. Socialiștii invocă motivele pe care le invoca Plahotniuc pe timpuri. Trebuie să lăsăm argumentele de doi bani deoparte și să votăm aceste proiecte, care sunt în interesul cetățenilor Republici Moldova.

Ședința Parlamentului trebuie să aibă loc, căci dacă medicii făceau cum face acum parlamentul și intrau în carantina cu tot spitalul dacă era infectat un medic sau un asistent medical, nu mai avea cine să ne trateze. Deputații trebuie să aibă grijă de ei, dar și de oamenii acestei țări!

Mihai Popșoi / facebook.com 


Preluat de la: Timpul.md