Autorii cercetării au declarat miercuri că acest set de date, ce a fost furnizat de un studiu major de cartografiere stelară, va sta la baza viitoarelor decenii de cercetări ştiinţifice despre originile şi dezvoltarea galaxiilor.
Datele au fost colectate într-un interval de peste 10 ani de astronomii de la Centrul de excelenţă în astrofizică în 3D pentru întreaga boltă cerească (ASTRO 3D) din cadrul Consiliului Australian de Cercetare (ARC), o colaborare finanţată de Guvernul de la Canberra între nouă universităţi, coordonată de Universitatea Naţională din Australia (ANU).
Cercetătorii australieni au folosit spectrograful HERMES (High Efficiency and Resolution Multi-Element Spectrograph), care este conectat la Anglo-Australian Telescope (AAT), pentru a efectua 1,08 milioane de observaţii asupra a 920.000 de stele.
„Am măsurat elementele chimice din interiorul acestor stele, cum ar fi carbonul, azotul şi oxigenul”, a declarat Sven Buder de la ASTRO 3D şi ANU, citat într-un comunicat.
„Aceste date ne vor ajuta să ne dăm seama cum sînt produse aceste elemente în stele, un proces fundamental pentru a explica originile elementelor de bază ale vieţii”, a adăugat el.
A fost cea de-a patra publicare a unui set de date în cadrul proiectului „Galactic Archaeology with HERMES” (GALAH) şi a coincis cu cea de-a 50-a aniversare a AAT, cel mai mare telescop optic din Australia.
Emma Ryan-Weber, directoarea ASTRO 3D, a spus că aceste date sînt un fel de ADN stelar şi pot fi utilizate pentru a stabili locul din care provine o stea, vîrsta ei şi deplasările sale, pentru a obţine astfel o înţelegere mai bună asupra modului în care s-au format galaxiile.
De asemenea, noile date vor fi utilizate pentru antrenarea următoarei generaţii de inteligenţă artificială (AI) în astronomie.
Preluat de la: Noi.md