Cum va fi sărbătorit Crăciunul pe timp de pandemie. Oamenii nu se vor putea aduna în număr mare la festin

Pentru milioane de oameni din întreaga lume, sărbătorile de iarnă vor fi lipsite anul acesta de farmecul de altă dată. Din cauza pandemiei de COVID-19, nu se vor putea aduna în număr mare la masa de sărbătoare şi nici nu vor putea circula dintr-o regiune în alta. În unele ţări, focurile de artificii vor fi interzise în noaptea dintre ani, pentru a limita răspândirea coronavirusului.

În Italia, care a înregistrat până în prezent 1,6 milioane de îmbolnăviri cu COVID-19, autorităţile intenţionează să interzică deplasarea între regiuni, în perioada sărbătorilor, precum şi masa de Crăciun de la miezul nopţii. Potrivit Ministerului italian al Sănătăţii, festinul ar trebui să se încheie în jurul orei 20:30, iar oamenii să ajungă acasă înainte de ora 22:00. Italienilor le este recomandat să nu invite persoane care nu sunt din familia lor.

„Începând cu 20 decembrie, oamenii vor putea călători în afara regiunii lor doar pentru situații de urgență, cum ar fi îngrijirea unui părinte.”, a afirmat reprezentantul Ministerului Sănătăţii, Sandra Zampa.

De asemenea, pârtiile de schi din Italia vor fi închise.

În schimb, Austria, care promite să relaxeze o parte din restricţii din 7 decembrie, va da undă verde schiatului, începând cu 24 decembrie. Totuşi, austriecii nu vor avea parte de târguri de Crăciun.

Nici staţiunile de schi din Franţa nu se vor deschide cel puţin până în ianuarie. Francezii vor avea însă voie să călătorească dintr-un oraş în altul, inclusiv de Crăciun şi Revelion, numai dacă numărul zilnic de infectări va scădea la cel mult 5 mii de cazuri zilnic, până pe 15 decembrie.

Şi autorităţile din Marea Britanie au relaxat o parte dintre restricţii. Între 23 şi 27 decembrie, la masa de sărbătoare se vor putea aduna cel mult trei familii.

De Crăciun şi Anul Nou, norvegienii vor putea invita la masă cel mult 10 oaspeţi, iar polonezii vor putea primi în case nu mai mult de cinci persoane.

Din 18 decembrie până în 6 ianuarie, în Irlanda vor fi permise reuniunile între cel mult trei familii. Pentru aceeaşi perioadă, vor fi ridicate şi restricţiile de călătorie pe teritoriul ţării.

Germania a decis să extindă lockdown-ul până pe 20 decembrie, dar va permite cetăţenilor să sărbătorească Crăciunul în grupuri de cel mult 10 persoane.


Preluat de la: Publika.md