Cum să mâncăm de Paşte şi să nu ajungem la spital, alături de pacienţii cu COVID-19. Recomandări de la şeful ANSP

 

Populaţia trebuie să fie atentă ce mănâncă, cum mănâncă, cum păstrează, cum se alimentează, cantitatea de bucate pregătite, locul de păstrare a acestora etc. Cu acest mesaj a venit şeful ANSP, Nicolae Furtună, după şedinţa Punctului Focal.

Furtună a menţionat îndemnat oamenii să fie prudenţi cu produsele alimentare şi bucatele care vor ajunfe pe masa de Paşte, astfel încât să nu îngreuneze situaţia medicilor, care luptă cu coronavirusul.

 

„Ţineţi cont de faptul că astăzi spitalele sunt pline cu COVID-19 şi atunci dacă facem o toxiinfecţie alimentară, vom apela la tratament în condiţii de staţionar şi riscăm să mergem încolo cu toxiinfecţie aliemntară, dar să ne întoarcem de acolo cu COVID-19. Riscul este iminent”, a declarat Nicolae Furtună.

Şeful ANSP ne-a recomandat să pregătim o cantitate minimă de alimente, fără salate cu maioneză, iar produsele perisabile să fie păstrate în frigider. 

„Haideţi să revenim la tradiţiile vechi când se consuma numai pască si oauă roşii, pe care le vom boi cu un interval de câteva zile, ca să nu boim până la Ispas. Pe cel care se protejeaza şi Dumnezeul îl apără”, a menţionat Furtună.

 

Potrivit lui, echipa ANSP aşteaptă cu îngrijorare Sărbătorile Pascale din acest an.

„Îngrijorarea vine din momente, pe care încă nu le-am trăit şi urmează să facem învăţăminte din ele. mă refer la cât de disciplinaţi vom fi, cât de mult vom respecta recomandările autorităţilor, cât de creştini vom fi. Cu remarca, Iubeşte-ţi aproapele şi rămâneţi acasă. Paştele 2020 acasă va fi cel mai sigur Paşte şi casa pentru Paştele 2020 ca fi cea mai sigură cetate”, a mai spus şeful ANSP, NIcoloae Furtună. 

 

 

 

 


Preluat de la: Publika.md