Nu există nicio îndoială că Rusia s-a adaptat la sancțiuni mai bine decât prevăzuseră mulți din Occident. E destul să-i observăm pe neooligarhii care devin peste noapte extrem de bogați. Alexander Varshavski și Kamo Avagumyan de la Avilon – o companie din sectorul auto – au cumpărat cu echivalentul a 124 de milioane de euro, la a douăsprezecea parte din prețul pieței, o fabrică Volkswagen care generează patru miliarde de euro pe an. Un anume Andrei Olhovski din orașul siberian Omsk a cumpărat cu 74 de milioane de euro o fabrică Mercedes-Benz, plus toate activitățile comerciale și de asigurări capabile să factureze între trei și patru miliarde pe an. Doi domni pe nume Arsen Kanokov și Alexander Govor au achiziţionat literalmente gratis 850 de restaurante McDonald’s și pentru o sumă infimă 130 de cafenele Starbucks.

 

Lista – prezentată de colegii competenţi de la The Bell – ar putea continua, mulți alți oligarhi împărțind imediat prada lăsată de occidentali. Dar, în afara profitorilor regimului, la stabilitatea economiei ruse în 2023 și în prima parte a anului 2024 au contribuit trei factori. Primul, este, desigur, sprijinul Beijingului: comerțul dintre cele două mari puteri autocratice a explodat literalmente de la 147 de miliarde de dolari în 2021, la 240 de miliarde de dolari în 2023. Practic, China asigură Rusiei toate tehnologiile care nu mai sosesc din Occident  – de la smartphone-uri, la semiconductori, la mașini – iar pentru Putin nu prea contează în acest moment dacă calitatea nu este întotdeauna comparabilă.

 

Al doilea factor de putere al lui Putin sunt veniturile din petrol: impunerea de către G7 a unui „plafon” de 60 de dolari pe baril la vânzarea țițeiului rusesc către țări terțe pur și simplu nu funcționează. Rusia continuă să exporte între cinci și șase miliarde de euro de energie fosilă pe săptămână, dintre care între trei și patru miliarde este petrol. O analiză efetuată de Centrul de Cercetare a Energiei și Aerului Curat de la Helsinki arată că aproximativ două treimi din petrolul rusesc este transportat, sau asigurat de companii europene sau companii din țările G7, care la rândul lor nu sunt supuse sancțiunilor dacă acel țiței este vândut chinezilor, indienilor sau malaezienilor, încălcând limita de preț de 60 de dolari pe baril. Mai mult, Europa nu intervine pentru a împiedica armatorilor europeni să vândă petroliere unor misterioși antreprenori ruși sau intermediarilor acestora.

Toate acestea arată că nici Europa și nici Statele Unite nu intenționează să rişte o reducere a ofertei de țiței rusesc pe piețele mondiale. Dacă s-ar întâmpla acest lucru, prețurile mărfurilor ar crește vertiginos în întreaga lume. Adică Joe Biden ar risca să plătească scump la alegerile din noiembrie orice creștere a prețului unui galon de benzină și nici alegătorii europeni nu ar fi fericiți.

 

A treia problemă se referă la eludarea sistematică a sancțiunilor prin triangularea mărfurilor din Europa, prin Turcia sau țările din Asia Centrală, până în Rusia. Fenomenul privește și Italia. Și este bine cunoscut: unele republici caucaziene și-au văzut explodând cu 430% exporturile în Rusia, chiar și cele provenite din tehnologii pe care nu le produc. Numai că în ceea ce priveşte această problemă, Uniunea Europeană începe să se trezească ușor: proiectul celui de-al doisprezecelea pachet de sancțiuni din această iarnă a vizat și companiile kazahe create special pentru triangulații, chiar dacă în versiunea finală acele măsuri au dispărut în mod misterios. Al treisprezecelea pachet (aprobat recent) face un pas mic înainte și sancționează doar unele companii kazahe care au fost deja interzise de Statele Unite. Încet, încet, Europa începe să se mişte în acest sens și va continua să ia măsuri.

 

În concluzie: poate Putin, la acest al cincilea mandat, să doarmă liniştit? Nu se ştie. În spatele cifrelor și proclamațiilor, economia rusă rămâne fragilă și profund nesănătoasă. Cheltuielile militare și cele pentru aparatul represiv grotesc de costisitoare generează în fiecare an deficite de zeci de miliarde de euro și nu vor putea fi susținute mult timp la nivelurile actuale. Odată cu înghețarea fondurilor băncii centrale ale Moscovei în Europa, Rusia dispune de rezerve lichide de doar aproximativ 50 de miliarde de euro. Unul sau doi ani de război intens în Ucraina ar fi suficienți pentru a cheltui aceste rezerve. În acel moment, pentru a continua agresiunea împotriva Ucrainei, Putin ar fi nevoit să majoreze taxele pe cifra de afaceri pentru clasele de mijloc sau să reducă în continuare cheltuielile sociale într-o țară deja sărăcită. Procedând astfel, lipsa de popularitate a regimului, deja evidentă în ultimele săptămâni, va deveni doar mai răspândită și mai acută. Și nu este nimic mai greu decât să duci un război de agresiune atroce, care este din ce în ce mai scump și mai antipatic opiniei publice, precum și elitelor supuse unor noi taxe. Nu contează că în aparenţă ai devenit incontestabil, la fel ca un conducător asiro-babilonian.

Sursa: Revista Presei Rador Radio România

Preluat de la: Timpul.md