CSE a aprobat modalitatea implementării sancţiunilor impuse de Departamentul Trezoreriei de Stat al SUA

Comisia pentru Situaţii Excepţionale a aprobat modalitatea implementării sancţiunilor impuse de Departamentul Trezoreriei de Stat al SUA în privinţa a 21 de persoane şi entităţi din Moldova şi Rusia. Decizia CSE prevede măsuri de precauție sporită privind tranzacţiile ce nu corespund activităţii zilnice a persoanelor fizice şi juridice supuse sancţiunilor, precum şi persoanelor în privinţa cărora există suspiciuni că sunt asociate acestora. În documente se precizează că aceste acţiuni vin să asigure securitatea Republicii Moldova şi stabilitatea sectorului financiar.

 În decizia CSE se mai precizează că lista celor în privinţa cărora există suspiciuni că sunt asociate persoanelor fizice şi juridice supuse sancţiunilor se elaborează şi se actualizează de către Serviciul de Informaţii şi Securitate. SIS va putea exclude o persoană inclusă anterior în listă dacă au încetat cauzele şi condiţiile care au justificat includerea în listă sau dacă au survenit alte circumstanţe obiective legate de interesele superioare ale statului. Printre cele 21 de persoane şi entităţi supuse sancţiunilor SUA  figurează Ilan Şor, Partidul „ŞOR”, dar şi mai mulţi cetăţeni ruşi, inclusiv  Igor Ciaika, fiul fostului procuror general al Federaţiei Ruse, dar şi agenţi FSB. Autorităţile americane le impută cetăţenilor şi entităţilor din Federaţia Rusă conexiuni cu Partidul „ŞOR” şi PSRM, precum şi imixtiuni în procesul decizional și electoral din Republica Moldova. Conducerea celor două formaţiuni respinge aceste acuzaţii şi invocă presiuni politice.  De asemenea, în listă a fost inclus şi fostul preşedinte al Partidului Democrat din Moldova, Vlad Plahotniuc, pe care autorităţile de la Washington îl acuză de acţiuni de corupţie.  Plahotniuc a declarat într-un interviu că sancţiunile au fost introduse la insistenţa  preşedintelui Maia Sandu, care ar fi operat cu falsuri pentru a denigra un oponent politic. Purtătorul de cuvânt al şefului statului, Sorina Ştefârţă a declarat atunci că instituţia nu va comenta declaraţiile făcute de Vlad Plahotniuc.


Preluat de la: Publika.md