Crimă la beție. Un bărbat din Ştefan Vodă a murit după ce a fost snopit în bătaie de un amic de pahar

Nu a reuşit să se bucure prea mult de libertate, că a ajuns din nou după gratii. Un bărbat în vârstă de 35 de ani, care acum trei luni, a ieşit din închisoare, a fost reţinut ieri de poliţie. Acesta este bănuit că şi-a snopit în bătaie un consătean până la ultima suflare. Incidentul s-a produs aseară într-o gospodărie din satul Popeasca, raionul Ştefan Vodă. 

Potrivit poliţiei, victima în vârstă de 34 de ani a fost transportată la spital, dar în scurt timp a murit.

Oamenii legii au stabilit că atât agresorul cât şi victima au consumat băuturi alcoolice, iar la un moment dat între ei s-a iscat o ceartă.

Oamenii legii spun că agresorul a bătut victima cu o rangă şi i-a provocat multiple traumatisme pe tot corpul. Inspectoratul de Poliţie din Ştefan Vodă a pornit dosar penal pentru omor intenţionat.

Agresorul a fost reţinut de poliţie pentru 72 de ore.Anterior, el a fost judecat pentru vătămare corporală gravă, iar în luna mai şi-a ispăşit pedeapsa şi a ieşit din închisoare. 

 


Preluat de la: Publika.md