COVID-19 în Moldova. Câţi pacienţi sunt în stare gravă

În Republica Moldova sunt înregistrate 17 814 cazuri de infecție cu noul coronavirus, dintre care 1 265 în Transnistria. Potrivit Ministerului Sănătăţii, 425 de pacienţi sunt în stare gravă, 31 fiind intubaţi. Alţi 1 064 de bolnavi de COVID-19 au stare de sănăttae de gravitate medie, iar ceilalţi pacienţi sunt  în stare satisfăcătoare.

În ultimele 24 de ore, în cadrul Centrului COVID-19 din Chișinău au fost internate 39 de persoane cu suspecție la COVID-19.

De la începutul pandemiei, au fost confirmate 2 542 de cazuri de infectare cu virusul periculos în rândul angajaţilor sistemului de sănătate. Dintre aceştia 659 sunt medici, 1 153 de asistenţi medicali, 508 infermierei, şi 222 de angajaţi ai personalului auxiliar.

Până la ora actuală, 11 047 de moldoveni au fost vindecaţi de COVID-19.

 

 


Preluat de la: Publika.md