Coronavirus în România: 681 de noi cazuri, în ultimele 24 de ore, la mult mai puține teste prelucrate

Grupul de Comunicare Strategică a anunțat, luni, 681 de noi persoane confirmate cu COVID-19, fiind prelucrate peste 8.500 de teste.

Bilanțul este în scădere față de weekend, dar și numărul de teste prelucrate este considerabil mai mic.

Duminică au fost prelucrate peste 14.800 de teste, iar sâmbătă, când a fost înregistrat recordul negativ de cele mai multe cazuri, au fost făcute aproape 19.000 de teste.

Duminică au fost înregistrate 767 de noi cazuri, iar sâmbătă România a avut un record negativ de 889 de cazuri.

Totodată, potrivit bilanțului de astăzi, au fost înregistrate alte 12 decese – 7 bărbați și 5 femei.

 


Preluat de la: Publika.md