Coronavirus în lume: După câteva săptămâni de la relaxarea măsurilor, în capitala Italiei au apărut alte două focare

Situația pandemică se agravează în Brazilia, unde numărul îmbolnăvirilor a depășit un milion. Într-o singură zi s-au înregistrat peste 55 de mii de cazuri noi de COVID-19, iar bilanțul deceselor se apropie de 50 de mii. În aceste condiții, nu doar spitalele sunt neîncăpătoare, ci și cimitirele. La fel ca și ambulanțele, mașinile funerare sunt foarte solicitate.

Angajații serviciilor funerare spun că nu mai reușesc să ducă o evidență a deceselor.

„În prima zi la S.O.S. Funeral am avut un șoc, pentru că se înregistrau o mulțime de cazuri. Unul după altul. Nu mai puteam să le număr”.

Situația este de două ori mai gravă în Statele Unite, acolo unde s-au înregistrat peste două milioane 300 de mii de cazuri de infectare cu noul coronavirus, iar numărul deceselor a depășit 121 de mii.  

După câteva săptămâni de la relaxarea măsurilor, în capitala Italiei au apărut alte două focare. Unul într-un bloc rezidențial, iar celălalt într-un hotel.  

Situația rămâne critică şi în țările vecine. În 15 regiuni din Ucraina s-au înregistrat recorduri de cazuri noi. În total, în ultimele 24 de ore au fost confirmate peste 800 de infectări. În aceste condiții, autoritățile de la Kiev spun că ar putea reintroduce carantina.

Şi în România au fost confirmate 330 de cazuri noi de COVID-19. Un spital din București a ajuns deja la capacitate maximă și nu mai primeşte pacienţi.  

În context, şeful OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, susţine că virusul a intrat într-o nouă fază, destul de periculoasă. Riscul este cu atât mai mare, cu cât oamenii refuză să mai stea în izolare, iar autoritățile insistă pe repornirea economiei.


Preluat de la: Publika.md