Coronavirus face încă două victime în Republica Moldova

Un bărbat de 69 de ani și o femeie de 79 de ani au murit din cauza noului coronavirus. Datele au fost anunțate de Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale într-un comunicat.

Bărbatul era din municipiul Chișinău. Pe 7 mai, a fost internat în stare gravă la Spitalul Clinic Muncipal „Sfânta Treime”. Mai suferea de insuficiență cardiacă și congestivă, dar și cardiomiopatie dilatativă.

Iar femeia era din Ștefan Vodă. Fusese internată pe 23 aprilie la Spitalul Clinic Republican. Avea diabet zaharat, hipertensiune arterială, encefalopatie de geneză mixtă și obezitate.

Astfel, bilanțul deceselor provocate de noul coronavirus urcă la 204 cazuri.

agora.md


Preluat de la: Timpul.md