Coronavirus: Anglia renunță la lockdown și revine la carantina zonală

Premierul britanic, Boris Johnson, a anunţat luni, 23 noiembrie, că Anglia va reveni, la începutul lui decembrie, după patru săptămâni de reintrare în lockdown, la o strategie locală împotriva noului coronavirus de tip SARS-CoV-2, relatează AFP, citat de b1.ro.

În ciuda veştilor bune care se succed în ultima vreme privind viitoarele vaccinuri, printre care şi proiectul britanic AstraZeneca/Oxford, şeful guvernului conservator a avertizat că măsurile de restricţie vor rămâne în vigoare mult timp de acum înainte.

”Nu poate fi un Crăciun normal şi drumul este lung până în primăvară”, le-a spus Boris Johnson, prin videoconferinţă, deputaţilor.

Reamintim faptul că primul ministru britanic se află din nou în izolare, din cauză că a luat contact cu o persoană infectată.

”Dar am parcurs o etapă şi se întrevede ieşirea. Trebuie să rezistăm virusului până când depistarea şi vaccinurile vin în ajutorul nostru şi reduc necesitatea restricţiilor”, a mai spus premierul, înainte ca intervenţia sa să fie întreruptă din cauza unor probleme tehnice, provocând controverse la Westminster.

De la debutul pandemiei, în martie, și până acum, Anglia a înregistrat peste 55.000 de morţi în rândul persoanelor testate pozitiv şi peste 1,5 de milioane de cazuri confirmate.

După patru săptămâni de izolare generală decretată pe 5 noiembrie, țara va reveni la restricţii impuse local în funcţie de incidenţa virusului, în baza unui sistem pe trei niveluri care va fi totuşi consolidat. Astfel, magazinele neesenţiale şi sălile de sport se vor putea redeschide, iar serviciile religioase şi căsătoriile se vor putea relua. Mai mult decât atât, locuitorii se vor putea aduna în număr de maxim şase. În timpul izolării, nu era posibil să te întâlneşti decât cu o singură persoană în exteriorul domiciliului, într-un parc, de exemplu. De asemenea, pub-urile şi restaurantele se vor putea redeschide, însă acestea vor lua ultimele comenzi la ora 22:00 şi vor închide la ora 23:00.


Preluat de la: Publika.md