Corneliu Furculiță: Să ne fi amenajat un bloc sanitar cineva în școala unde învățam, îl întâmpinam cu flori și busuioc

Amenajarea blocului sanitar în liceul din Hiliuți este motiv de sărbătoare, deoarece elevii de acolo nu au mai văzut veceu de 20 de ani. Este reacția a doi deputați socialiști la inaugurarea WC-ului cu tăierea panglicii și prezența unor demnitari.

Cazul a fost mediatizat pe larg în presă, iar deputații din opoziție și ombudsmanul copilului au dezaprobat gestul.

În același timp, deputatul socialist Vasile Bolea a calificat drept exagerată prezența primarului, deputatului și președintelui de raion la eveniment.  

Ce ține de panglică, e exagerat. În ceea ce ține de sărbătorire, atunci când se repară un veceu, discutând cu colegii, mi-au spus că de vreo 20 de ani copiii din acest gimnaziu mergeau afară, și în ploaie, și în vânt, la veceu în curte. Faptul că se creează condiții în școlile noastre e un lucru bun. Părerea mea e că prezența președintelui raionului, a primarului și a deputatului ales pe circumscripție este una exagerată”, a declarat, joi, Vasile Bolea, la un post de televiziune.

De cealaltă parte, deputatul Corneliu Furculiță spune că nu vede nimic rău în participarea unor demnitari la asemenea evenimente.

”Vreau să le spun bloggerilor și internauților, care fac pipi în apartamente confortabile, că mulți copii de la țară și astăzi au aceeași soartă, așa că nu vad nimic ridicol în participarea unui președinte de raion și a unui deputat, ales în acea circumscripție, la procesul de modernizare a blocului sanitar, inclusiv la verificarea lucrărilor”,  a scris, vineri, Corneliu Furculiță pe pagina sa de Facebook.

În context, deputatul și-a amintit de anii de școală, unde la fel nu era veceu, 

”Mi-am adus aminte de veceul din curtea școlii în care eu am învățat: inspiram aer și zbugheam de colo ca racheta, iar toată lumea după miros știa de unde venim. Să ne fi amenajat un bloc sanitar cineva, îl întâmpinam cu flori și busuioc”, spune deputatul.

El le-a reproșat jurnaliștilor și membrilor opoziției că au râs pe seama copiilor, care nu au condiții elementare în școli. 

”Le-am recomanda tuturor celor care ieri au râs cu gura până la urechi, politicienilor și jurnaliștilor, să meargă la mai multe școli prin țară, unde în secolul 21 după zece ani de integrare europeană intensivă practicată de cei care furau miliarde din AIE 1, 2 și 3 … , copiii mai merg la toaleta din curte”, a scris Furculiță.

Nici ministrul educației nu a scăpat de atenția deputatului socialist. Corneliu Furculiță i-a cerut lui Igor Șarov să pregătească, în termen cât mai restrâns, un program de modernizare a blocurilor sanitare din toate școlile, ”astfel că în câțiva ani să nu existe nicio școală cu astfel de probleme moștenite din evul mediu”.

 


Preluat de la: Publika.md