Coreea de Nord pregătește lansarea unei rachete balistice

Coreea de Nord pregătește lansarea unei rachete balistice de pe un submarin! Imagini prin satelit indică activitate la şantierul naval de submarine din orașul Sinpo, fapt pe care unii analişti îl interpretează ca un semnal că regimul ar putea lansa în scurt timp o rachetă balistică.

Imaginile captate de Centrul de Studii Internaţionale şi Strategice (CSIS) din SUA relevă prezenţa navelor la şantierul naval din Sinpo, situat pe coasta de est a ţării şi epicentrul programului de submarine nord-coreean. Printre aceste nave se află o ambarcaţiune similară celor folosite anterior pentru a remorca barjele de testare în largul mării, ceea ce a declanşat speculaţii cu privire la o potenţială lansare.

Un alt indicator al unui posibil test îl reprezintă prezenţa a două submarine din clasa ROMEO ancorate în golful bazei pentru submarine din insula Mayang, a semnalat CSIS într-un raport postat pe portalul său Beyond Parallel, citează gandul.info.

„Aceste aparente pregătiri de lansare par să indice că ar putea avea loc mult-speculata „surprinză din octombrie”, care ar confirma datele ce demonstrează o creştere a numărului de provocări nord-coreene în preajma anilor în care au loc alegeri prezidenţiale în SUA”, se menţionează în raport.

Unii analişti au avertizat despre posibilitatea ca Phenianul să efectueze un test militar înaintea alegerilor din 3 noiembrie din SUA, iar lansarea unei rachete balistice de pe un submarin este una dintre posibilităţile luate în calcul.

Negocierile dintre Coreea de Nord şi SUA, axate pe programele militare şi pe denuclearizarea Phenianului, sunt în impas de la eşecul summitului de la Hanoi (Vietnam), din februarie 2019. Regimul de la Phenian a insistat ca Washingtonul să ridice sancţiunile economice ca un semnal de bună credinţă în cadrul procesului de negocieri, iar refuzul SUA de a accepta o astfel de cerere a fost principalul factor care a dus la eșuarea tratativelor.


Preluat de la: Publika.md