Contracandidata lui Lukashenko, dată dispărută în noaptea alegerilor, a fugit în Lituania

Lidera opoziţiei, Svetlana Tihanovskaia, dată dispărută după alegerile prezidențiale în care Lukaşenko a mai obținut un mandat prezidențial a ajuns în Lituania, a anunțat ministrul de Externe din această țară, marți dimineață, pe Twitter.

„A ajuns în Lituania și este în siguranță acum”, a spus ministrul lituanian de Externe.

 

 

Luni, Tihanovskaia a refuzat să se declare învinsă în alegerile prezidențiale în fața lui Lukashenko. Președintele în funcție a fost declarat învingător în scrutin cu 80% din voturi, însă opoziția din Belarus afirmă că alegerile au fost falsificate și că adevărata învingătoare este Tihanovskaia.

Mii de oameni au ieșit în stradă la Minsk și în alte orașe din Belarus pentru a protesta în legătură cu realegerea lui Lukashenko. Protestele au fost reprimate violent de forțele de ordine, iar autoritățile au tăiat internetul pentru ca protestatarii să nu mai poată comunica. 

Tihanovskaia, o profesoară de engleză în vâstă de 37 de ani a decis să candideze după ce soțul ei, Sergei Tihanvoski, un blogger popular, a fost arestat. Ea a promis să organizeze noi alegeri, libere și corecte, dacă va fi aleasă.


Preluat de la: Publika.md