Clipe de groază pentru un tânăr din Capitală, care a fost atacat, amenințat cu un cuțit și jefuit de un individ

Un tânăr de 22 de ani a fost atacat, amenințat cu un cuțit și jefuit de un bărbat de 32 de ani din raionul Edineț. Totul s-a întâmplat în timp ce victima se ducea spre casă pe strada Ismail din Capitală.

Potrivit poliției, în timp ce se deplasa spre domiciliu, de victimă s-a apropiat agresorul și i-a propus să îi vândă un parfum. Tânărul a refuzat să procure produsul, iar când s-a apropiat de blocul de locuit a fost atacat de individ. Încercând să fugă, agresorul a urmărit tânărul, iar când a ajuns la lift l-a amenințat cu un obiect asemănător cu un cuțit și în mod deschis i-a furat 835 de lei, după care a părăsit locul comiterii infracțiunii. 

În urma investigațiilor, bănuitul a fost reținut. În cadrul audierilor, acesta și-a recunoscut vina. El riscă de la 8 până la 10 ani de închisoare.


Preluat de la: Publika.md