Clipe de groază la bordul unui avion Boeing cu 190 de pasageri. O anvelopă a explodat în timp ce aeronava ateriza pe un aeroport din Turcia

Trenul de aterizare din faţă al avionului companiei Corendon Airlines, care sosise din Köln, a fost avariat la aterizarea pe aeroportul Alanya-Gazipasa din Antalya, a afirmat ministrul Uraloglu.

Din fericire, niciun pasager nu a fost rănit

„Toate unităţile necesare au fost pe teren şi s-au aflat în alertă. Slavă Domnului, cei 184 de pasageri şi cei 6 membri ai echipajului nu au fost răniţi”, a scris Uraloglu pe platforma de socializare X, adăugând că evaluările iniţiale au arătat că pista nu a fost deteriorată, însă a fost închisă temporar.

După incidentul de joi, zborurile au fost deviate către principalul aeroport din Antalya şi alte aeroporturi din apropiere, a mai spus ministrul, potrivit Agerpres.

Corendon a afirmat că avionul s-a oprit în siguranţă pe pistă după ce anvelopa a explodat.

Experţii afirmă că situaţiile în care anvelopele explodează la aterizare sunt relativ comune şi necesită, de obicei, reparaţii minore, însă pot conduce în unele cazuri la evacuarea pasagerilor.


Preluat de la: Unimedia.info