Circulara emisă de CEC rămâne în vigoare. CSJ a respins contestaţiile depuse de către două formaţiuni politice

Circulara emisă de Comisia Electorală Centrală rămâne în vigoare. Curtea Supremă de Justiţie a respins contestaţiile depuse de către două formaţiuni politice. Astfel, instituţia a menţinut hotărârea aprobată anterior de Curtea de Apel Chişinău prin care circulara este declarată legală. Totuşi, potrivit CSJ, circulara nu este un act administrativ şi are rolul de recomandare. 

La 15 septembrie Comisia Electorală Centrală a emis o circulară prin care informa partidele politice care au desemnat un candidat la scrutinul din noiembrie că nu au calitate de concurent electoral. Astfel, aceste formațiuni nu au dreptul să colecteze donații în fondul electoral.

Documentul a trezit o serie de nemulţumiri şi acuzaţii din partea politicienilor şi a fost contestată în contencios administrativ. Recent Curtea Supremă de Justiţie a emis o decizie prin care a declarat contestațiile drept inadmisibile, asta deoarece circulara nu este un act administrativ sau normativ.

Totodată, CSJ a precizat că potrivit Codului Electoral, circulara emisă de CEC are un caracter de recomandare, nu este obligatorie şi nu are efecte juridice.

„Nu este absolut nicio problemă. Noi nu o să sancţionăm pe cineva pentru încălcarea circularei, se sancţionează pentru încălcarea prevederilor legii. Are caracter de recomandare, dacă dumneavoastră primiţi o recomandare ţine de dispoziţiile dumneavoastră să respectaţi sau nu”, a declarat secretarul general al Comisiei Electorale Centrale, Maxim Lebedinschi.

Mai multe formaţiuni politice au criticat dur circulara emisă de CEC şi au cerut anularea acesteia. Ulterior, documentul a fost contestat în instanţă de către Partidul Liberal şi Partidul Liberal Democrat din Republica Moldova.Decizia Curţii Supreme de Justiţie este irevocabilă.


Preluat de la: Publika.md