Printr-o notă verbală adresată MAEIE, Ambasada Federației Ruse în Republica Moldova a comunicat despre intenția de a deschide două secții de votare, la Chișinău și Tiraspol, pentru organizarea și desfășurarea referendumului privind introducerea unor amendamente în Constituția Federației Ruse.
În legătura cu aceasta, MAEIE a reiterat poziția de principiu a autorităților moldovenești privind abținerea de la deschiderea unor secții de votare în localitățile din regiunea transnistreană a Republicii Moldova, invocând, în acest sens, imposibilitatea asigurării din partea organelor constituționale abilitate a condițiilor de securitate necesare pentru desfășurarea unor astfel de activități, se arată într-un comunicat al Ministerului de Externe.
Totodată, ministerul precizează că legislația Republicii Moldova nu conține prevederi restrictive cu privire la desfășurarea scrutinelor și, respectiv, deschiderea secțiilor de votare de către misiunile diplomatice străine.
Ambasada Rusiei a anunţat că cetățenii ruși aflați pe teritoriul ţării noastre vor avea posibilitatea să voteze la două secţii de votare la referendumul din 1 iulie privind aprobarea modificărilor la Constituţia Federaţiei Ruse.
Secţiile de votare vor fi deschide pe 1 iulie, la Chişinău şi Tiraspol, între orele 08:00 și 20:00.
PUBLIKA.MD aminteşte că preşedintele rus Vladimir Putin a anunţat, în ianuarie, că Rusia va schimba Constituţia din 1993. Modificările votate de către deputaţii ruşi şi care urmează a fi aprobate prin referendumul din 1 iulie, conțin şi prevederea că actualului preşedinte i se acordă dreptul de a candida pentru un nou mandat.
În vârstă de 67 de ani, Putin este la putere ca preşedinte sau prim-ministru de două decenii, iar actualul său mandat de şef al statului ar urma să se încheie în 2024.
Preluat de la: Publika.md