China a devenit principalul partener comercial al Uniunii Europene

China a devenit în 2020 cel mai mare partener comercial al Uniunii Europene, depăşind Statele Unite care au deţinut anterior această poziţie. Clasarea Chinei pe primul loc se datorează revenirii rapide a economiei sale, mai puțin afectată de pandemie decât cele ale partenerilor occidentali.       

Potrivit institutul european pentru statistică, Eurostat, comerțul Chinei cu UE a depăşit 586 de miliarde de dolari, față de 555 miliarde la cât se ridică schimburile comerciale cu Statele Unite.

După ce a fost afectată de pandemia de coronavirus în primul trimestru al anului, economia Chinei a repornit viguros, iar consumul a depășit chiar, la finalul anului, nivelul din anul precedent.

Exporturile Chinei în UE au beneficiat de o cerere puternică pentru echipamente medicale și produse electronice. Marea Britanie, care nu mai face parte din UE, este acum al treilea partener comercial al blocului comunitar, după China și SUA.

 


Preluat de la: Publika.md