CHEF şi veselie pe timp de PANDEMIE. Primăria Chişinău invită oamenii la Hramul Oraşului

Expoziţii, târguri şi concerte de Hramul Oraşului Chișinău, în plină pademie de COVID-19. Primăria Capitalei a anunțat programul evenimentelor cultural-artistice, care se vor desfășura în data de 14 octombrie în toate sectoarele Capitalei. Deocamdată, însă, nu s-a anunțat nimic despre regulile de protecţie pe care va trebui să le respecte cei prezenți la sărbătoare.

Conform programului, de dimineață vor avea loc depuneri de flori la monumentul domnitorului Ștefan cel Mare și Sfânt, iar la Catedrala Mitropolitană „Nașterea Domnului” va fi oficiată o slujbă religioasă. 

La ora 10:00 va avea loc inaugurarea sărbătorii „Hramul Orașului Chișinău”, unde va evolua Orchestra Simfonică a Filarmonicii Naționale „Serghei Lunchevici”, Orchestra municipală de muzică populară condusă de Frații ADVAHOV, Capela Corală Academică „Doina”, dar și interpreți precum Mihai Ciobanu, Nicolae Gribincea, maestrul Eugen Doga. 

Programul dedicat Hramului Oraşului include și expoziții, o excursie panoramică la Muzeul de Istorie al Orașului Chișinău. Totodată, în Grădina Publică Ștefan cel Mare, pe pietonala „E.Doga”, dar și în alte zone din toate sectoarele Capitalei vor fi organizate recitaluri de muzică clasică, etno-jazz, etno-pop și poezie.

Tot de Ziua Orașului vor fi organizate și mai multe iarmaroace ECO.

Programul complet al evenimentelor îl puteți vedea AICI.

Citește și: Ceban: Hramul orașului Chișinău va fi fără șașlâcuri


Preluat de la: Publika.md