Cererea de reexaminare a pensiei va putea fi depusă și online. Parlamentul a votat modificările în lectură finală

Din 1 ianuarie 2021, moldovenii vor putea depune şi online cererea de reexaminare a pensiilor. Un proiect de lege în acest sens a fost aprobat în lectură finală,  cu 68 de voturi ale deputaților, în cadrul ședinței în plen a Parlamentului din 20 iulie. 

Cererea de reexaminare a pensiei pentru limită de vârstă va putea fi depusă și în mod electronic, prin intermediul portalului guvernamental unic al serviciilor publice www.servicii.gov.md, portalului guvernamental al cetățeanului sau paginii web a Casei Naționale de Asigurări Sociale www.cnas.md.

Din 1 ianuarie 2021, urmează a fi reexaminate pensiile pentru limită de vârstă pentru aproximativ 18119 beneficiari, de la 1 ianuarie 2022 – pentru circa 19314 beneficiari, iar de la 1 ianuarie 2023 – pentru circa 42597 de beneficiari.

 


Preluat de la: Publika.md