Cel puţin 20 de oameni şi-au pierdut viaţa în inundaţiile şi alunecările de teren înregistrate în sudul Chinei

Cel puţin 20 de oameni şi-au pierdut viaţa în inundaţiile şi alunecările de teren înregistrate în sudul Chinei, într-o zonă turistică populară, transmite agerpres.ro.

Ploile torenţiale care s-au abătut asupra sudului ţării de la începutul lunii au distrus peste 1.300 de locuinţe şi au dus la strămutarea a circa 230.000 de persoane, a informat joi agenţia Xinhua.

În regiunea Guangxi, şase persoane şi-au pierdut viaţa, iar una este dată dispărută, a declarat agenţia oficială, citând Ministerul pentru Situaţii de Urgenţă.

Străzile oraşului turistic Yangshuo, aflat în inima unei zone cu superbe culmi carstice, sunt acoperite de ape – o nouă lovitură pentru această regiune afectată de restricţiilor de călătorie impuse ca urmare a pandemiei de COVID-19.

Peste o mie de hoteluri şi pensiuni au fost inundate, precum şi circa treizeci de zone turistice. Locuitorii şi vizitatorii au fost evacuaţi pe pirogi de bambus.

Un proprietar de hotel a declarat pentru Xinhua că în camerele pentru oaspeţi apa a ajuns la un metru.

Potrivit ministerului citat, pagubele din toate zonele afectate depăşesc 4 miliarde de yuani (500 de milioane de euro).

Provincia vecină Hunan este şi mai afectată, fiind înregistrate 13 decese începând de miercuri, în timp ce în provincia Guizhou au fost recenzaţi opt morţi şi dispăruţi.

Noi precipitaţii au fost prognozate de meteorologi pentru zilele următoare. 


Preluat de la: Publika.md