Cel mai important arbitru român al momentului, desemnat de UEFA să arbitreze finala UEFA Europa League: Despre cine este vorba

Finala Atalanta – Bayer Leverkusen va fi arbitrată de Istvan Kovacs

”Centralul” român va bifa a doua finală europeană arbitrată, după cea din Conference League, ediția 2022.

Istvan Kovacs a fost delegat de UEFA să conducă finala Europa League de miercuri, 22 mai, de la Dublin: Atalanta (Italia) – Bayer Leverkusen (Germania).

Din brigada pentru această finală vor face parte și conaționalii Vasile Marinescu și Ovidiu Artene, asistenți, și Cătălin Popa, asistent VAR.

”Alături de aceștia vor fi al patrulea oficial Ivan Kruzliak (Slovacia), asistenul de rezervă Branislav Hancko (Slovacia), în timp ce în camera VAR se vor afla Paulus van Boekel (Țările de Jos), arbitru VAR, și Rob Dieperink (Țările de Jos), suport VAR”, au anunțat cei de la frf.ro.

Istvan Kovacs va arbitra la EURO 2024! Încă trei români vor fi la Campionatul European

Comisia de Arbitri din cadrul UEFA a anunțat că Istvan Kovacs (39 de ani) se numără printre centralii care vor oficia partide la EURO 2024.

Pe lista forului continental mai sunt 3 români: Vasile Marinescu și Ovidiu Artene – asistenți, Cătălin Popa – VAR. În total, UEFA a nominalizat 18 arbitri de centru pentru cele 51 de meciuri de la turneul final din Germania.

Toți centralii care vor arbitra la EURO 2024: Artur Soares Dias (Portugalia), Jesus Gil Manzano (Spania), Marco Guida (Italia), Istvan Kovacs (România), Ivan Kruzliak (Slovacia), Francois Letexier (Franța), Danny Makkelie (Țările de Jos), Szymon Marciniak (Polonia), Halil Umut Meler (Turcia), Glenn Nyberg (Suedia), Michael Oliver (Anglia), Daniele Orsato (Italia), Sandro Scharer (Elveția), Daniel Siebert (Germania), Anthony Taylor (Anglia), Clement Turpin (Franța), Slavko Vincic (Slovenia), Felix Zwayer (Germania). Acestora li se vor alătura, din Argentina, Facundo Tello împreună cu doi arbitri asistenți, notează frf.ro.

Pentru participarea la Campionatul Mondial din Qatar, chiar dacă nu a fost la centru la niciun meci, doar rezervă, Kovacs a încasat 70.000 de dolari.

Programul EURO 2024

Componența grupelor de la EURO 2024


Preluat de la: Unimedia.info