Cea mai puternică furtună solară din ultimii 20 de ani loveşte Pămîntul

Pămîntul va fi lovit de cea mai puternică furtună solară din ultimii 20 de ani. Cum va fi afectată omenirea?

Este alertă în întreaga lume, după ce o furtună solară pare că se apropie de Pămînt. Autoritățile în Statele Unite au transmis mai multe alerte, pentru a pregăti omenirea de ceea ce ar putea să se întîmple. Acest lucru ar putea să aibă efecte foarte grave asupra oamenilor și inclusiv asupra tehnologiei, transmite spynews.ro.

O furtună solară se apropie de Pămînt

Ultima dată cînd o astfel de alertă a fost emisă s-a întîmplat în anul 2005, în urmă cu aproape 20 de ani. Avînd în vedere modul în care a evoluat tehnologia, radiațiile cu care ar putea să vină ar provoca dezastre în ceea ce privește dispozitivele electronice, cum ar fi telefoanele mobile sau chiar dispozitivele GPS.

Alertele au început după ce cercetătorii americani au observat urme de erupții de plasmă în jurul Soarelui.

Aceste erupții solare ar putea să se îndrepte în scurt timp spre Pămînt, astfel că omenirea ar putea fi în pericol. Specialiștii se așteaptă ca furtuna solară să dureze pînă duminică.

”Aceste două grupuri de pete solare sînt complexe din punct de vedere magnetic și mult mai mari decît Pămîntul. Împreună, ele au fost sursa unor frecvente erupții de clasă M (minore pînă la moderate). RGN 3664 (regiunea combinată de pete solare) continuă să crească în magnitudine”, a declarat Centrul de predicție meteo-spațială.

Cum ar putea afecta dispozitivele electronice

Dispozitivele electronice ar putea să aibă de suferit în timpul acestei furtuni solare. Mai exact ar putea să emită alarme false, iar acestea ar putea fi un pericol cînd vine vorba despre dispozitivele de securitate.

sînt și vești bune în acest sens, căci locuitorii din nordul Californiei ar putea să vadă aurora boreală.

„Cel puțin cinci ejectări de masă din coroana Soarelui se îndreaptă spre Pămînt”, spune acest avertisment citat de CNN, care mai menționează „pete solare ce acoperă o suprafață de 16 ori mai mare decît Pămîntul”.

CNN precizează că avertismentul de furtună geomagnetică severă, sau G4, este al doilea cel mai înalt grad de alertă în sistemul de clasificare al guvernului american.

Radiațiile generate de activitatea astrului zilei vor începe să lovească cîmpul magnetic al Pămîntului vineri, iar fenomenele vor dura pînă la sfîrșitul săptămînii, a explicat NOAA, Administrația Națională Oceanică și Atmosferică din SUA.

Conform NOAA, furtuna solară poate afecta rețeaua electrică, precum și comunicațiile prin satelit și transmisiile radio de înaltă frecvență.

Impactul asupra comunicațiilor: riscuri pentru sateliți și orientarea prin GPS a avioanelor și navelor maritime
Fluctuațiile din ionosferă pot afecta direct sateliții și alte vehicule spațiale aflate pe orbită, prin modificarea orientării acestora în spațiu sau chiar prin scoaterea din funcțiune a aparaturii de la bordul lor.

De asemenea, perturbările în ionosferă pot bloca sau altera transmisiile radio care încearcă să ajungă de la sol la sateliți.

Deoarece sateliții GPS depind de semnalele care pătrund în ionosferă, perturbația geomagnetică la care se așteaptă oamenii de știință ar putea afecta această tehnologie critică folosită de avioane și de navele maritime, precum și în agricultură și în industriile de petrol și gaze.

În plus, ar putea fi afectate transmisiile radio pe unde scurte folosite de nave și avioane, de agențiile de gestionare a situațiilor de urgență, de armată și chiar de operatorii radioamatori.

Toate aceste entități se bazează comunicațiile de înaltă frecvență (corespunzătoare undelor scurte, n.r.) care, potrivit NOAA, ar putea fi perturbate de furtuna din spațiu.

„Furtunile geomagnetice pot avea impact asupra infrastructurii de pe orbitele joase și de la suprafața Pămîntului, putînd perturba comunicațiile, rețeaua de energie electrică, navigația, operațiunile radio și prin satelit”, a precizat Centrul de predicție meteo-spațială (SWPC) al NOAA.

Ce se întîmplă cu telefonia mobilă

Rețelele wireless utilizează frecvențe radio diferite de banda de înaltă frecvență menționată anterior, așa că pare puțin probabil ca furtuna să afecteze în mod direct serviciile de telefonie mobilă.

Vineri, oficialii NOAA au reiterat faptul că impactul asupra telefoanelor mobile în acest weekend ar trebui să fie redus sau inexistent, cu excepția cazului în care există perturbări ample ale rețelei electrice.

„Nu am văzut nicio dovadă în trecut că o furtună meteorologică spațială ar putea avea un impact asupra acestui lucru (comunicațiilor mobile, n.r.) Dar dacă este afectată alimentarea cu energie electrică, atunci, cu siguranță, impactul secundar ar fi mare”, a declarat Brent Gordon, șeful ramurii de servicii meteorologice spațiale a SWPC.

Rețeaua electrică este în pericol iar riscul de blackou este real

Furtuna spațială severă poate pune în pericol rețelele electrice naționale, potrivit NOAA.

Organizația a anticipat „posibile probleme de control al tensiunii pe scară largă” și a avertizat asupra scenariului în care „unele sisteme de protecție ar putea să deconecteze în mod eronat instalații esențiale de la rețeaua electrică”.

În 1989, un eveniment meteo-spațial a dus la o pană de curent masivă în Quebec, Canada, timp de peste nouă ore, după ce fluctuațiile geomagnetice au avariat transformatoare de rețea și alte echipamente importante.

În luna octombrie anul trecut, o furtună geomagnetică a dus la întreruperi de curent în Suedia și a avariat transformatoare de curent în Africa de Sud, a precizat SWPC.


Preluat de la: Noi.md