Ce trebuie să mănânci, în funcţie de vârstă

 Nevoile nutriționale se modifică odată cu trecerea timpului. Află ce alimente trebuie să mănânci, în funcție de vârstă.

Chiar dacă principiile de bază ale unui meniu sănătos sunt aceleași la 25 sau la 65 de ani, modul în care trebuie combinate alimentele diferă, iar organismul poate avea nevoi diferite pe măsură ce sărbătorești mai multe zile de naștere.

Iată ce ar trebui să mănânci în funcție de vârstă:

1. Între 20 și 40 de ani

 Potrivit studiilor, numai 4% dintre persoanele cu vârste cuprinse între 20 și 24 de ani consumă 5 porții de fructe și legume pe zi. Densitatea osoasă continuă să crească până la 30 de ani, de aceea trebuie să ai un meniu bogat în calciu și vitamina D, pentru a preveni osteoporoza la vârste mai înaintate. Consumă cât mai des produse lactate, somon, macrou, ton, ouă și spanac.

Nu sări peste micul dejun și evită semipreparatele pentru că au un conținut ridicat de grăsimi nesănătoase și de zahăr, care te vor predispune la diabet și hipertensiune arterială. De asemenea, pot apărea constipația și balonarea datorită aportului insuficient de fibre. Trebuie să evitați dietele drastice și să incluzi în meniul tău portocale, cereale integrale, nuci crude, fistic, semințe de in, de dovleac sau de floarea soarelui, precum și unt de arahide sau migdale. Evită să adaugi mereu sare când iei masa. Folosește mai des condimentele, cum ar fi ghimbirul, cuișoarele, oregano, usturoiul sau tarhonul pentru a obține o savoare deosebită fără un exces de sare.

2. După 40 de ani
În această perioadă exercițiile fizice și aportul de fier au o importanță primordială. Dacă până acum nu s-au îmbolnăvit prea des, cele mai multe persoane au tendința de a-și neglija meniul zilnic, dar acesta contează tot mai mult pe măsură ce trece timpul.O dietă bogată în antioxidanți te va proteja de afecțiunile cardiovasculare, reduce riscul de cataractă și cancer și previne boala Alzheimer. După 40 de ani metabolismul devine mai lent, iar rata de ardere a caloriilor încetinește.

Astfel, trebuie să fii atentă la ceea ce consumi pentru că va fi mult mai ușor să acumulezi kilograme în plus. Fluctuațiile hormonale favorizează și ele creșterea în greutate, dar dacă faci mișcare și ești atentă la ce alimente consumi în fiecare zi, vei preveni îngrășarea. Grăsimea abdominală crește riscul de diabet, iar obezitatea te predispune la artrită datorită presiunii exercitate asupra articuațiilor. Nu aștepta prea mult pentru a-ți schimba meniul pentru că efectele adverse s-ar putea declanșa rapid.

La această vârstă trebuie să consumi des afine, zmeură, mure, pepene galben, roșii, ardei gras roșu, carne slabă de vită, ficat, năut și linte. Dacă ești vegetariană alege cerealele fortificate cu un mix de vitamine, în special complexul B, vitamina E și fier. De asemenea, spanacul crud, fasolea verde, broccoli și varza de Bruxelles îți asigură o doză optimă din nutrienții necesari pentru a te menține în formă.

3. După 50 de ani

În această perioadă trebuie să fii atentă în primul rând la grăsimi. Problemele de sănătate specifice vârstei sunt hipertensiunea arterială, afecțiunile cardiovasculare și diabetul de tip 2. De asemenea, apar simptomele caracteristice tranziției la menopauză. Meniul tău trebuie să includă alimente bogate în acizi grași de tip Omega-3, cum sunt somonul, tonul, heringul, macroul, uleiul de măsline și nucile crude. Evită grăsimile saturate sau pe cele de tip trans. Pentru a contracara simptomele menopauzei trebuie să consumi fitoestrogeni (alimente ce conțin hormoni vegetali care imită acțiunea estrogenului) cum sunt tofu, miso, laptele de soia, lintea, alunele și cartofii dulci. Bea 6-8 pahare de apă în fiecare zi, renunță la sucurile carbogazoase și fă cât mai multă mișcare.

4. După 60 de ani

La această vârstă vitaminele au un rol esențial. Îmbătrânirea are numeroase efecte la nivel fizic și psihologic, dar o nutriție adecvată te va ajuta să previi principalele riscuri. De regulă este necesar să crești doza de vitamine consumate prin alimente pentru că organismul nu le va mai prelua la fel de eficient. 


Preluat de la: Timpul.md