CC a suspendat modificările la legea privind liberalizarea prețurilor pentru medicamentele fără prescripție

Curtea Constituțională a suspendat acțiunea unor prevederi din Legea elaborată de Platforma ”Pentru Moldova” privind liberalizarea prețurilor pentru medicamentele fără prescripție. Decizia vine în urma unei contestații depuse de PDM și va rămâne în picioare până la examinarea în fond a sesizării.

Potrivit CC, dacă legea nu era suspendată, prevederile contestate puteau produce efecte, de exemplu, în privința stabilirii și modificării prețului produselor medicamentoase.

Anterior, democrații au argumentat că modificările pun în pericol sănătatea oamenilor şi securitatea farmaceutică. Tot atunci, PDM a solicitat Curții Constituționale să suspende și Legea privind crearea farmaciilor ambulante. Magistrații CC nu s-au pronunțat încă pe marginea acestei sesizări.   

Unul dintre autorii legii, deputatul Ruxanda Glavan, a declarat pentru Publika TV că se va expune referitor la acest subiect după ce Înalta Curte va emite o decizie finală.


Preluat de la: Publika.md