Care sînt regulile specifice regimului zonei de frontieră, în perioada de prohibiție

În acest sens, Poliția de Frontieră intensifică acțiunile de control în apele de frontieră și va acționa în conformitate cu legislația în vigoare.

„Cu scopul de a proteja resursele biologice acvatice, angajații Poliției de Frontieră au fost instruiți adecvat și vor desfășura patrulările planificate în serviciu, folosind la maxim ambarcațiunile și echipamentele speciale din dotare. În parteneriat cu Inspectoratul pentru Protecția Mediului, am stabilit modalități de cooperare pentru prevenirea și depistarea cazurilor de braconaj piscicol în zona de frontieră”, anunță Poliția de Frontieră.

Inspectoratul General al Poliției de Frontieră atrage atenția cetățenilor privind respectarea regulilor de regim instituite în zona de frontieră, specifice perioadei de prohibiţie, a pescuitului în obiectivele acvatice piscicole naturale din Republica Moldova pentru anul curent.

În timpul prohibiției se interzice pescuitul și aflarea în obiectivul acvatic sau în preajma lui cu unelte de pescuit, precum și folosirii mijloacelor de transport acvatic de către persoanele particulare în obiectivele acvatice piscicole naturale în perioada de prohibiție.


Preluat de la: Noi.md