Care este starea de sănătate a copilului, care a căzut de la etajul trei al unui bloc de locuinţe din sectorul Botanica

Copilul de trei ani, care a căzut de la etajul trei al unui bloc de locuit din sectorul Botanica al Capitalei este în stare gravă, dar stabilă. Potrivit purtătorului de cuvânt al Spitalului Clinic Municipal pentru Copii „Valentin Ignatenco”, micuţul este conştient.

Nenorocirea s-a petrecut luni seara, în jurul orei 19:00, pe strada Independenţei. Informaţia a fost confirmată de ofiţerul de presă al poliţiei Capitalei, Svetlana Scripnic.

La faţa locului au intervenit oamenii legii, dar şi un echipaj de salvare.

Potrivit poliţiei, copilul se afla în grija mamei şi a fost lăsat fără supraveghere pentru câteva clipe. A urcat pe scaunul de lângă geam şi a căzut în gol.

Oamenii legii urmează să stabilească toate circumstanţele incidentului.


Preluat de la: Publika.md