Candu a discutat cu Ambasadorul SUA în RM: „Guvernul Dodon să plece și să extirpăm flagelul clientelar și corupt”

 

Am avut o discuție telefonică cu Excelența Sa Ambasadorul SUA în Moldova Dereck J.Hogan.

Am avut un schimb de opinii cu privire la situația curentă din Republica Moldova, criza pandemică și social-economică generată de aceasta, situația post-electorală și necesitatea de a asigura respectarea voinței cetățenilor, care au ales schimbarea.

Am comunicat poziția fermă a PRO MOLDOVA pentru ca Guvernul Dodon să plece și să extirpăm flagelul clientelar și corupt, infiltrat de acesta în toate instituțiile publice preocupate, în ultimul an, numai de autoconservarea regimului condus de fostul președinte. Acțiunile incompetente și iresponsabile au dus statul în prag de faliment. În situația în care guvernul împrumută bani de la bănci pentru a achita pensii și salarii, vom asigura semnarea unui acord cu FMI în Parlament, însă insistăm asupra unui guvern nou cu oameni capabili să gestioneze criza și să scoată Republica Moldova din gaura în care ne-au împins oamenii lui Dodon.
 


Preluat de la: Timpul.md