Canada şi Irlanda refuză să recunoască rezultatele alegerilor prezidenţiale din Belarus

Canada şi Irlanda refuză să recunoască rezultatele alegerilor prezidenţiale din Belarus, în care actualul preşedinte, Aleksandr Lukaşenko, a mai obţinut un mandat la conducerea ţării, după ce ar fi fost votat de 80% din alegători.

Ministrul de Externe al Irlandei, Simon Coveney, susţine că rezultatele alegerilor sunt nelegitime, din cauza indimidărilor şi reţinerilor care au avut loc înainte de scrutin şi după. Ministrul de Externe de la Ottawa, François-Philippe Champagne, a declarat că alegerile au fost fraudate şi a insistat pe organizarea unui nou scrutin prezidenţial.

Totodată, diplomatul canadian a condamnat aplicarea forţei împotriva protestatarilor paşnici, scrie Meduza.io.

Amintim că Marea Britanie la fel a anunţat că nu recunoaşte rezultatele alegerilor prezidenţiale din Belarus, care s-au desfăşurat pe 9 august şi în care a învins actualul preşedinte Aleksandr Lukaşenko. Grupul Partidului Popular European, grupul Alianţei Progresiste a Socialiştilor şi a Democraţilor (S&D), Verzii Europeni, Renew Europe, Conservatorii şi Reformiştii Europeni au semnat o declaraţie comună în care cer ca în Belarus să fie organizate alegeri prezidenţiale noi, să fie eliberaţi deţinuţii politici şi să fie investigate violenţele la adresa protestatarilor paşnici.

După ce 26 de ani a deţinut funcţia de preşedinte, pe 9 august curent, Lukaşenko a mai obţinut un mandat, fiind votat de 80% din alegători. Opoziţia şi comunitatea internaţională nu recunoaşte aceste alegeri, pentru că nu ar fi fost libere şi corecte şi pentru că ar fi fost falsificate.

Imediat după alegeri, mii de oameni au protestat zilnic în stradă, în mare parte la Minsk, solicitând demisia lui Lukaşenko şi organizarea unui nou scrutin prezidenţial.

Contestat în ţară şi izolat pe plan extern, preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko a lăsat deoparte neînţelegerile cu omologul său Vladimir Putin şi încearcă să obţină sprijinul său prin acuzaţii la adresa NATO.

Lituania avertizează că un eventual ajutor militar al Moscovei pentru actuala putere de la Minsk ar însemna de fapt o invazie. Duminică după-amiază a avut loc în Belarus cea mai mare demonstraţie din istoria postsovietică a ţării, sute de mii de persoane adunându-se în Mink precum şi alte oraşe pentru a manifesta împotriva lui Aleksandr Lukaşenko.

Presa din Belarus relatează însă cum zeci de persoane care au participat la protest au început să fie arestate şi băgate în dubiţe neînmatriculate. Fosta candidată a opoziţiei la prezidenţialele din Belarus, Svetlana Tihanovskaia, refugiată în Lituania de teama de a nu fi arestată după alegerile din 9 august, a înregistrat un nou mesaj video în care susţine că este gata să-şi asume rolul de lider naţional al Belarusului „pentru ca ţara să se liniştească şi să intre într-un ritm normal”.

Potrivit ei, rolul de lider naţional îi va permite să-i elibereze pe toţi deţinuţii politici, despre care Aleksandr Lukaşenko, dar şi unii experţi susţin că sunt finanţaţi de Kremlin. De asemenea, ea spune că din această postură va putea modifica legislaţia din Belarus în vederea organizării alegerilor prezidenţiale noi care să fie libere şi corecte, şi care să fie recunoscute de toată comunitatea internaţională.

De partea cealaltă, Lukaşenko a anunţat că nu va organiza alegeri noi şi că nu va pleca de la putere decât dacă va fi ucis. Ulterior, Lukaşenko şi-a schimbat poziţia şi a anunţat că este gata de alegeri noi, însă doar după schimbarea Constituţiei, ca o parte din atribuţiile sale să fie transferate altor ramuri ale puterii.


Preluat de la: Publika.md