Calendar ortodox 13 mai. Pe data de 13 mai creștinii ortodocși prăznuiesc pe Sfânta Muceniță Glicheria, un personaj creștin cel puțin interesant. Află mai multe despre viața acestei mucenice creștine, din rândurile de mai jos.
Calendar ortodox 13 mai. Sfânta Muceniță Glicheria
Sfânta Glicheria a trăit în secolul al II-lea, pe vremea împăratului Antonin și a guvernatorului Savin. Aceasta a fost fiica unui guvernator roman, iar după moartea acestuia s-a mutat în cetatea Traianopole din Tracia. Aceasta a fost obligată să aducă jertfe idolului lui Zeus. Cum a refuzat, la rugăciunile sale un fulger a lovit statuia idolului sfărâmând-o.
Ea spunea creștinilor:
„Fraţilor, surorilor, părinţilor şi toate câte îmi sunteţi mie în loc de maică, luaţi aminte cu dinadinsul al cărui împărat avem chipul, şi cu care semn suntem însemnaţi pe frunte! Deci să ne sârguim să păzim poruncile Lui, ca de la acest împărat al nostru veşnic să câştigăm mântuire, păzind fără de prihană însemnarea cea luată a creştinătăţii.”
Prefectul a poruncit să fie bătută și a aruncat-o în temniță unde voia să o omoare prin înfometare. Îngerul Domnului se pogora din cer și îi aducea mâncare. Temnicerul pe nume Laodicius a văzut această minune și l-a mărturisit pe Hristos în fața prefectului, de aceea i se va tăia capul.
Sfânta Glicheria va fi aruncată într-un cuptor cu foc de unde va ieși nevătămată. Apoi va fi aruncată la fiare și rugându-se la Dumnezeu va muri. Din mâinile ei curgea mir care vindeca boli grele.
Tot astazi, se face pomenirea:
– Sfântului Mucenic Laodichie;
– Sfântului Cuvios Serghie Mărturisitorul;
– Sfântului Cuvios Pavsicacos, episcopul Sinadei;
– Sfântului Sfintitului Mucenic Alexandru, episcopul Tiverianiei;
– Sfântului Cuvios Nichifor, preotul Mănăstirii Efes;
– Sfântului Cuvios Eftimie cel Nou, ctitorul Mănăstirii Ivirilor din Aton;
– Sfântului Cuvios Ioan Iviritul;
– Sfântului Cuvios Gheorghe Iviritul;
– Sfântului Cuvios Gavriil Iviritul și a monahilor sfinților cuvioși mucenici iviriți.
Se mai face pomenirea Sfântului Mucenic Isidor.
Greco – catolic:
Sf. m. Glicheria. [Apariția Maicii Domnului la Fatima -1917].
Romano – catolic:
Sf. Fc. Maria de la Fatima *
Preluat de la: Timpul.md