Bulgaria reintră în instabilitate politică. Președintele a avertizat că țara se îndreaptă spre noi alegeri anticipate

“L-am propus pe Nikolai Denkov ca prim-ministru cu al doilea mandat, le-am oferit o a doua şansă să-şi corecteze greşeala, însă din păcate urmează alegeri”, a subliniat Petkov. La rândul său, premierul bulgar demisionar, Nikolai Denkov, a precizat: “Voi returna mandatul neîndeplinit, neavând sprijin în Adunarea Naţională pentru programul de guvernare şi nici pentru reforme. Coaliţia GERB-SDS doreşte alegeri şi acesta este rezultatul dorinţei lor”.

Petkov a solicitat preşedintelui Radev organizarea de alegeri anticipate concomitent cu alegerile europarlamentare. Amintim că primul mandat de formare a guvernului a fost înmânat pe 18 martie, iar a doua zi, candidatul GERB-SDS la funcţia de premier, Maria Gabriel, a returnat un mandat îndeplinit, în care figurau numele viitorilor miniştri. Cu toate acestea, nu s-a ajuns niciodată la un acord asupra acestora. Luni, Gabriel şi-a retras candidatura la funcţia de premier.

Pe 25 martie, Adunarea Naţională a votat refuzul acesteia de a deveni prim-ministru, după convocarea unei sesiuni extraordinare a parlamentului.


Preluat de la: Timpul.md