BREAKING NEWS: Alte 214 cazuri de COVID-19, confirmate în Moldova, în ultimele 24 de ore

Alte 214 cazuri noi de infectare cu COVID-19 au fost confirmate astăzi în Republica Moldova. Toate cazurile sunt cu transmitere locală.

Numărul total teste efectuate – 1074, dintre care 1002 primare și 72 repetate.

Bilanțul cazurilor de COVID-19 în țara noastră a ajuns la 152 854.

Din numărul total de cazuri, 10 sunt lucrători medicali: medici-3, asistenți medicali-5, personal auxiliar-2.

În total, în cadrul instituțiilor medico-sanitare spitalicești, sunt internați 2277 pacienți confirmați cu infecția COVID-19, dintre care 226 în stare extrem de gravă (36 pacienți sunt conectați la aparate de respirație asistată).

Alte 481 persoane au fost vindecate. În total, 143 150 persoane au fost tratate de COVID-19.

În tratament la domiciliu cu forme ușoare și moderate de COVID-19 se află 3 963 persoane, iar 20 883 sunt sub supraveghere la domiciliu.


Preluat de la: Publika.md