BREAKING NEWS: A murit Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii

Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii a murit la 96 de ani.

Elisabeta a II-a, cea mai longevivă suverană a Marii Britanii şi cel mai bătrân monarh din lume, sufera de la sfârşitul anului trecut de ceea ce Palatul Buckingham a numit „probleme episodice de mobilitate”.

Regina Elisabeta a II-a a urcat pe tron la 6 februarie 1952, la vârsta de 25 de ani, după moartea tatălui său, regele George al VI-lea. A moștenit un regat care încă nu-şi revenise pe deplin de pe urma ravagiilor produse de Al Doilea Război Mondial şi colaborând cu Winston Churchill, prim-ministrul ţării la acea vreme. În total, au existat 15 prim-miniştri ai Marii Britanii şi 14 preşedinţi ai Statelor Unite în timpul domniei sale. Zidul Berlinului s-a ridicat şi apoi a căzut cât timp a fost regină, iar Marea Britanie s-a alăturat şi a ieşit ulterior din Uniunea Europeană.

Tot în timpul domeniei sale fostul atotputernic imperiu britanic s-a dezintegrat, fiind înlocuit de organizaţia Commonwealth din care fac parte 54 de naţiuni.

Elizabeth Alexandra Mary, Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii, s-a născut pe 21 aprilie 1926. Era primul copil al viitorului rege George al VI-lea, iar mama sa provenea dintr-o străveche familie nobiliară, care deținea atunci și cele mai întinse domenii din Scoția. Deși ar fi trebuit să aibă un rol secundar în cadrul casei regale, destinul ei s-a schimbat radical pe 11 decembrie 1936, când unchiul ei, regele Edward al VIII-lea a abdicat, pentru a se putea căsători cu femeia pe care o iubea, americanca Wallis Simpson. Coroana a revenit automat tatălui Elisabetei, încoronat ca George al VI-lea.

Elisabeta a devenit astfel moștenitoarea tronului, s-a mutat împreună cu părinții și sora sa Margareta și brusc, îndatoririle sale s-au schimbat. Adolescența i-a fost umbrită de Al Doilea Război Mondial, când prințesa nu a stat deoparte, a devenit șofer de ambulanță în cadrul armatei britanice. Când a împlinit 21 de ani, în 1947, a susţinut primul său discurs memorabil către Commonwealth.


Preluat de la: Publika.md