După decizia premierului Boiko Borisov de a nu închide bisericile, locuitorii țării vecine au participat, dumincă, de Florii, la slujbe, respectând măsurile de prevenire a răspândirii coronavirusului.
Cu măști și mănuși de protecție, câteva zeci de credincioși bulgari s-au rugat pentru sănătate, duminică, de Florii, la catedrala Sfânta Nedelia din Sofia, într-una dintre puținele țări în care bisericile rămân deschise cu ocazia Sărbătorilor de Paște, conform unui reportaj Reuters citat de Agerpres.
Dacă cei mai mulți bulgari au rămas în case, de teama pandemiei de coronavirus, Spaska Gentcheva, o avocată în vârstă de 48 de ani, a declarat că este recunoscătoare pentru că i s-a permis să poată participa la slujba de Florii.
„Am luat o decizie în familia noastră. Un membru al familiei merge la biserică azi, iar ceilalți stau acasă, respectând măsurile (împotriva coronavirusului)”, a declarat ea pentru Reuters.
În cadrul eforturilor de a stopa răspândirea noului coronavirus, autoritățile de la Sofia au luat decizia de a închide școlile, restaurantele și barurile și au interzis accesul în parcuri, precum și circulația între orașe. Până în prezent Bulgaria a raportat 669 de infecții și 28 de decese. Însă a permis accesul la biserici, spre deosebire de vecinele Grecia și România, de asemenea țări preponderent ortodoxe, notează Reuters. Aceleași reguli se vor aplica și duminica viitoare când lumea ortodoxă sărbătorește Paștele.
Biserica Ortodoxă Bulgară a fost de acord să nu le împartă credincioșilor crenguțele binecuvântate de salcie, conform tradiției de Florii, și s-a angajat să dezinfecteze locurile de rugăciune în mod regulat, în timp ce autoritățile de la Sofia au lansat apeluri către populație să rămână acasă.
Decizia de a menține bisericile deschise a aprins o dezbatere intensă pe site-urile de socializare în Bulgaria, în condițiile în care numeroși oameni merg la slujbele de Paște fără a se duce la biserică în mod regulat și în restul anului. Mulți se tem că bisericile ar putea să devină focare de infecție și să-i pună în primejdie tocmai pe cei mai vulnerabili – bătrânii – periclitând eforturile colective de a stopa răspândirea bolii, comentează Reuters.
Preluat de la: Timpul.md