Birchall, tot mai preocupată de extrădarea lui Rizea de la Chișinău: „Urmează să fie adus acasă pentru a executa pedeapsa cu închisoarea”

Ex-ministra Justiției în România, Ana Birchall, se arată tot mai interesată de subiectul extrădării lui Cristian Rizea, fostul deputat român (PSD). Acesta s-a  ascus în Republica Moldova, având cetățenia țării noastre, cu numele de Mihai Cristea.

Ieri, într-o postare pe Facebook, Ana Birchall scria că „Urmează să fie adus acasă pentru a executa pedeapsa cu închisoarea… și recuperarea prejudiciului produs statului român”.

Reamintim că tot ea, ex-ministra Justiției din România, Ana Birchall, a fost cea care a cerut extrădarea lui Rizea, la doar o zi de când a fost numită în această funcție. Lucru care s-a întâmplat în data de 25 aprilie 2019, iar extrădarea propriu-zisă este în întârziere, adică abia în anul 2020.

„Ministerul Justiției din Republica Moldova ne-a informat atunci că Rizea avea cetățenie moldovenească și, conform Constituției Republicii Moldova, nu poate fi extrădat. Nu ne-am dat bătuți și am continuat dialogul cu autoritățile din Republica Moldova și pe data de 14 octombrie 2019, Ministerul Justiției a transmis documentele necesare pentru preluarea executării pedepsei impuse de către instanța românească numitului Rizea Cristian de către autoritățile judiciare competente ale Republicii Moldova”, a declarat ex-ministrul Justiției din România, Ana Birchall.

Totodată, aceasta a făcut și o comparație între cazul Rizea și cazul lui Radu Mazăre. Ea a menționat că extrădarea lui Cristian Rizea durează: „Totuși la Mazăre a durat mai puțin de trei zile și era în Madagascar, nu la câteva ore de mers cu mașina până în Chișinău!”.

Radu Mazăre, fostul primar al Constanței, avea mai multe dosare pe numele său și a fugit în Madagascar, acolo cerând azil politic. Autoritățile din România au emis un mandat de căutare a acestuia, iar în data de 8 mai 2019, Radu Mazăre a fost reținut de autoritățile malgașe. La scurt timp el a fost extrădat și reținut, fiind ulterior închis în Penitenciarul Rahova.

Revenind la cazul lui Rizea, după ce presa din România a scris despre faptul că acesta a obținut cetățenia Republicii Moldova cu sprijinul unui consilier al președintelui Igor Dodon, capitala României a fost informată că solicitarea a fost preluată spre examinare de Judecătoria Chişinău (sediul Ciocana). Totuși, despre procedura de extrădare, Ministerul Justiției al României spune că nu a primit nicio informare din partea „colegilor de la Chișinău”.

„Ministerul Justiției al Republicii Moldova a informat că solicitarea formulată de Ministerul român al Justiţiei a fost transmisă spre examinare Judecătoriei Chişinău (sediul Ciocana), iar după ce aceasta va decide asupra solicitării menționate, Ministerul Justiției al Republicii Moldova va informa Ministerul Justiției al României în acest sens. Până la această oră nu există alte comunicări oficiale din partea Ministerului Justiției din Republica Moldova”, scrie în comunicatul Ministerului Justiției al României.

Totodată, doar după ce ieri în presă au apărut informații despre reținera lui Cristian Rizea, (condamnat la 4 ani și 8 luni pentru infracțiunea de trafic de influență, spălare de bani și influențarea declarațiilor), conform senținței definitive emisă de Înalta Curte de Casație și Justiție a României, Inspectoratul General al Poliției a confirmat reținerea lui de către ofițerii de investigații ai Direcției Investigații Criminale a INI al IGP.


Preluat de la: Publika.md