Bine de știut! Ce poți face să nu mai transpiri. 7 trucuri care te ajută

Ce poți face să nu mai transpiri. Când vine vara și căldura este toridă, inevitabil transpirăm mai mult. Dar ce ne facem dacă corpul nostru transpiră excesiv pe tot parcursul anului? Iată câteva trucuri eficiente ce te vor ajuta să nu mai arăți ca proaspăt ieșit din duș și care te vor ajuta și să elimini mirosul neplăcut.

Transpiraţia este un răspuns normal al organismului la anumiți stimuli externi, precum temperaturile crescute, exerciţiile fizice intense sau, de ce nu, situaţiile stresante  la care suntem supuși inevitabil zi de zi. Aceasta are rolul de a regla temperatura internă a corpului. Iată ce poți face să nu mai transpiri:

1. Una din cele mai simple și ieftine soluții împotriva transpirației este oțetul de mere. Aplică seara pe axilă comprese cu oțet de mere și așteaptă până se usucă. Dimineață spală zona doar cu apă și vei vedea că vei transpira mai puțin.

2. Același lucru este valabil și în cazul bicarbonatului de sodiu. Amestecă praful cu apă, în așa fel încât să se formeze o pastă groasă. Aplic-o pe axilă, stai aproximativ 20 de minute, după care clătește cu apă. Vei vedea că pielea va transpira mai puțin.

3. Pudra de talc este la fel de bună. Aceasta va crea o barieră la nivelul pielii și va preveni iritația cauzată de transpirația excesivă. Poate fi aplicată și pe picioare pentru a înlătura mirosul neplăcut.

4. Un alt aspect important care nici nu ar mai trebui menționat este dușul. Este indicat ca, în anotipul călduros, să se facă două dușuri pe zi. Nu cu apă fierbinte, deoarece te va face să transpiri și mai tare. Alege să faci duș cu o apă călâie și să folosești geluri de duș sau săpunuri din ingrediente naturale, fără uleiuri esențiale și parfumuri. Atunci când ieși din duș, ar fi indicat să lași, cât de mult poți, corpul să se usuce în mod natural. Chiar dacă faci dușuri dese, nu uita de deodorant!

5. Hainele sunt și ele foarte importante. Acestea contribuie foarte mult la o transpirație excesivă a corpului. Alege să porți haine din bumbac, de culori deschise, lejere, evitând orice material supraelastic. Renunță la hainele mulate și adaugă în garderoba ta mai multe haine largi, vaporoase, care îi dau posibilitate corpului să respire. Alege să porți, cât de mult poți, și o încălțăminte lejeră, de preferat sandalele.

6. Deşi există multe produse cosmetice şi proceduri care pot ţine sub control transpiraţia, este important să ținem cont și de alimentația noastră. Consumând anumite alimente care au capacitatea de a destresa şi de a uşura digestia, corpul nu va mai avea astfel de reacții agresive.

7. Printre alimentele ce trebuie evitate pe perioada verii se numpără alimentele condimentate, cafeaua sau alcoolul. Este preferat de evitat și băuturile foarte reci, pentru că, la fel, te vor face să transpiri mai mult, scrie stiridinlume.


Preluat de la: Publika.md

 Fără categorie