Bătălia crâncenă pentru vaccinul anti-Covid 19 intră în faza acută: Trump versus restul lumii

Nu e vorba (sau nu mai este vorba) despre o simplă dilemă privind modul optim în care cercetarea ştiinţifică de vârf să poată fi convertită cât mai rapid într-o formulă cu adevărat eficientă de vaccin şi tratament anti-Covid-19. În niciun caz, nu.

Şi asta deoarece extrem de rapidul ritm de expandare a pandemiei cu consecinţele sale economice şi sociale de acum globale a adus extrem de multe întrebări, toate urgente şi extrem de neplăcute asupra capacităţii şi ştiinţei de guvernare a unora dintre liderii politici şi a validităţii deciziilor lor. De data asta, incompetenţa flagrantă a unora dintre decidenţi a însemnat şi însemnă în continuare zeci şi zeci de mii de morţi care ar fi putut evitate şi suferinţe sociale prelungite şi foarte greu reversibile.

Ştiţi foarte bine contextul şi vedeţi cum viitoare campanii prezidenţiale (începând cu cea din SUA) sau episoade electorale apropiate (ca în România) se recentrează rapid pe această temă durerosă pentru toată lumea. Votul final se va da în funcţie de criterii care, în general, vor fi legate de prestaţia unui personaj sau a unui partid politic pe timpul acesti crize. Cred că puţin sau mult prea puţin interesante vor fi prezentările generale de platforme politice şi doctrinare în "dulcele stil clasic", oricum nu mai au relevanţă. Aşa cum nu vor trezi interes nici confruntările purtate după vechile manuale ale Războiului Rece. Dimpotrivă, vor fi prioritare expunerile privind tema vitală de securitate, devenită acum condiţie de supravieţuire naţională: cine va găsi primul formula vaccinului şi tratamentului anti-Covid-19. Adică, mai precis, cine va fi liderul ţării care va rămâne în istorie cu titlul de învingător, după o lecţie bine învăţată de la Napoleon care spunea că, "o mare victorie are nevoie de un mare învingător". Pe cale de consecinţă, orice conducător de oşti sau de ţară nu numai că-şi doreşte, normal, să fie învingător, ci este obsedat să rămână în istorie ca eroul unei bătălii legendare.

Trump, acuzat acum că a gestionat aşa cum ştiţi perioada pandemiei – SUA înregistrează acum un record tragic pe plan mondial – a intrat acum în campania electorală în care mizează enorm pe tema găsirii unui vaccin care să asigure Americii un avantaj strategic global. Dacă nu s-a putut să fie altceva, măcar "stăpânul vaccinului" să fie. Chiar cu preţul unor acţiuni foarte riscante cum sunt tentativele (nereuşite şi blamate pe plan internaţional) de a face presiuni pentru achiziţionarea drepturilor exclusive asupra unora dintre cele mai promiţătoare cercetări ştiinţifice în domeniu. Prima tentativă în acest sens a fost dezvăluită în urmă cu o lună de cei de la Die Welt: Trump ar fi încercat să cumpere exclusivitatea unui vaccin împotriva noului coronavirus la care lucrează (şi este acum într-un stadiu avansat) societatea CureVac împreună cu Institutul Paul-Erlich pentru vaccinuri şi biomedicamente (care depinde de Ministerul german al sănătăţii). Scandal politic major în care au intervenit atât reprezentanţii coaliţiei guvernamentale cât şi cei ai companiei CureVac care au declarat "Dorim să realizăm un vaccin valabil pentru întreaga lume şi nu unul accesibil doar unor anume state. Coronavirusul reprezintă o problemă mondială şi activitatea noastră este îndreptată în acest sens".

A existat apoi scandalul de acum câteva zile creat de poziţia gigantului farmaceutic SANOFI care, aplicând ca la carte principiile pieţei libere a declarat că, în cazul în care va oţine primul vaccinul, îl va distribui prioritar SUA deoarece de acolo au venit cele mai multe investiţii. Şi au spus, într-un enunţ obişnuit pentru o competiţie între tejghetari, că aşa se întâmpla dacă UE nu se va arăta imedat "la fel de eficientă". Replica imediată a venit din partea lui Macron care a spus că "vaccinul acesta trebuie să fie scos din legile care reglează piaţa", urmat imediat de primul ministru Edouard Phillippe şi de reprezentanţii Comisiei Europene care au estimat că acest vaccin "trebuie să fie un bun public mondial şi accesul la el să fie echitabil şi universal".

Acesta este contextul în care mi-a parvenit, de la Geneva, un document foarte interesant, coordonat de UNAIDS şi Oxfam, un apel politic semnat de 140 de politicieni şi personalităţi eminente din diverse domenii de activitate. Foarte interesant deoarece este semnificativ pentru ceea înseamnă acum o poziţie împărtăşită de din ce în ce mai multe guverne şi organizaţii internaţionale, în comun accord cu nevoia de a accelera mecanismele multilateralismului îmnpotriva tentaţiei autarhice, autoritariste şi izolaţionaiste. Declarându-se în favoarea declarării viitorului vaccin drept "bun public mondial", "People’s vaccine" cum îl denumesc ei, afirmând foarte clar că este vorba despre o "provocare politică", poate cea mai importantă de la crearea sistemului Naţiunilor Unite.

Şi, în continuare, se defineşte principiul care stă la baza acestui apel la unitate globală: " Acum nu este timpul să permitem intereselor cele mai bogate corporaţii şi guverne să fie puse înaintea nevoii universale de a salva vieţi…şi, pentru asta, nimeni nu trebuie lăsat în urmă. O guvernanţă democratică transpartinică trebuie să fie realizată de către Organizaţâia Mondială a Sănătăţii, inclusiv expertiză independentă şi societatea civilă".

Asta este confruntarea teribilă şi de natură ideologică, căci este absolut evident că Donald Trump nu va putea accepta niciodată, în niciun fel de circumstanţe, un asemenea raţionamet cu motivaţii umanitare care să vină împotriva principiilor concurenţei de pe piaţa liberă unde cel mai tare trebuie să poată impune celorlalţi absolut condiţiile în care să aibă voie să supravieţuiască.

Să nu credeţi că această discuţie are o valoare doar în acest moment, în aceste circumstanţe şi între aceşti actori. Din punctul meu de valoare, este vorba despre o bătălie necruţătoare tocmai deoarece toţi participanţii înţeleg că astfel se balizează terenul pe care se vor purta s-ar putea desfăşura competiţii similare sau mult mai grave, acum când se fac scenarii de răspuns pentru următoarea panemie, cea generată, aşa cum spun cei de la OMs, de "Virusul X" de anul viitor.

Vă invit să citiţi documentul care este semnat şi două personalităţi din ţara noastră (Emil Constantinescu şi Petre Roman), lucru remarcabil deoarece, mai ales în ultimul timp când politicienii români n-au mai fost invitaţi la asemnenea jocuri internaţionale de nivel foarte înalt. Priviţi cu atenţie şi la lista semnatarilor pentru a vedea şi cine mai face parte din nucleul activ al mişcării acesteia pro-mondializare umanistă reactivată pe timp de pandemie şi, astfel, calculaţiccapacitatea sa de impact global.

Ei se bat, noi câştigăm? Nu sunt foarte sigur că există măcar un început de răspuns.

https://m.adevarul.ro 


Preluat de la: Timpul.md