Băiatul din Ocnița, care a furat 850 de euro de acasă și a dispărut fără urmă, găsit viu și nevătămat

Copilul de 14 ani, din Ocnița, care a dispărut în data de 11 noiembrie a fost găsit viu și nevătămat. Înainte de a pleca de acasă, băiatul a luat cu el 850 de euro.

Potrivit ofițerului de presă al IGP, Mariana Bețivu, minorul a fost găsit astăzi de către tatăl său, în Capitală. Acesta nu a fost victima vreunei infracțiuni, iar asupra sa a fost depistată jumătate din suma de bani luată de acasă.

Poliția urmează să stabilească toate circumstanțele, precum și motivul plecării acestuia de acasă.

În acest context, oamenii legii vin cu o atenționare către părinți, să fie vigilenți cu copiii minori și să-i supravegheze în permanență! Iar în cazul nefericit al unei dispariţii, trebuie să cunoască faptul că primele ore de după eveniment sunt esenţiale pentru soluţionarea cu succes a cauzei.

”Drag părinte! Rolul Poliţiei este de a te ajuta să îţi găseşti copilul – de aceea, nu uita să ne sesizezi imediat la 112, întrucât orice informaţie operativă este esenţială în procesul de căutare.”

Totodată, IGP vine cu un apel către cetățeni, în cazul identificării în stradă a unor copii nesupravegheați: ”Apelați 112 sau Serviciul Telefonul copilului 116 111, fie sesizați autoritatea tutelară locală!”.

CITEȘTE ȘI: Un adolescent a furat banii de acasă și a dispărut. Părinții și polițiz îl caută


Preluat de la: Publika.md