Avem un Paşte atipic. Stați acasă de Paște. Nu de frica morții, ci din iubire pentru viață

Suntem în Sâmbăta Mare, în ajunul Învierii Domnului. Însă Paştele din acest an va fi unul atipic. Pandemia de coronavirus ne obligă să sărbătorim altfel.

A fi aproape de rude şi de familie în aceste momente înseamnă a fi cât mai departe de ei fizic, pentru că doar aşa îi vom putea şti în siguranţă.

Autorităţile ne îndeamnă să respectăm cu stricteţe toate regulile impuse anterior, care rămân valabile şi în perioada sărbătorilor. Iar preoţii le cer tuturor enoriaşilor să nu vină la biserică pentru a lua Lumina Sfântă şi pentru a sfinţi Pasca.

În caz contrar, cele două-trei zile de petreceri ne-ar putea costa sute de vieţi omeneşti. „Stați acasă de Paște. Nu de frica morții, ci din iubire pentru viață.” 


Preluat de la: Publika.md