Autorităţile sanitare americane CONFIRMĂ: COVID-19 se poate răspândi prin aer

Specialiştii de la Centrul pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor din Statele Unite au adăugat în mod oficial calea aerului pe lista modurilor posibile de răspândire a noului coronavirus, confirmând astfel opiniile mai multor oameni de ştiinţă, care pledează de mai multe luni pentru o mai bună conştientizare a acestui risc, informează AFP, citează Agerpres.

„Anumite infecţii pot fi transmise printr-o expunere la virusul prezent în micile picături şi particule care pot să rămână suspendate în aer tip de minute sau de ore. Aceste virusuri pot fi capabile să îi infecteze pe oamenii care se află la o distanţă mai mică de aproximativ doi metri în raport cu persoana infectată sau după plecarea din zonă a acelei persoane”, au explicat specialiştii americani.

Rujeola, varicela şi tuberculoza se transmit la rândul lor pe calea aerului.

Potrivit experţilor de la CDC, picăturile respiratorii de diverse mărimi expulzate în proximitatea unei persoane infectate, atunci când aceasta tuşeşte, strănută, cântă, vorbeşte şi respiră, rămân principala cale de contaminare.

Însă noua actualizare, realizată la 10 luni după debutul pandemiei, consacră validitatea mai multor studii care demonstrează că noul coronavirus, deşi nu este la fel de contagios ca rujeola, poate fi într-adevăr transmis la o distanţă de peste doi metri – o ipoteză care era neglijată de CDC şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) în momentul apariţiei acestui virus, denumit SARS-CoV-2.

CDC notează importanţa ventilaţiei în spaţiile închise pentru a preveni contaminările.

În schimb, infectarea prin intermediul unei suprafeţe contaminate „nu este considerată o formă comună de răspândire a maladiei COVID-19”, au precizat experţii de la CDC.

Conform acestei organizaţii sanitare americane, precauţiile care trebuie luate rămân neschimbate: distanţare fizică, purtarea măştii sanitare, spălatul mâinilor, evitarea spaţiilor închise aglomerate şi izolarea persoanelor bolnave.

Mai mulţi oameni de ştiinţă americani au făcut presiune pentru actualizarea acestor dispoziţii sanitare oficiale, bazate pe o distincţie învechită între picăturile respiratorii şi aerosoli, ce datează din anii 1930.

„Virusurile din aerosoli pot să rămână suspendate în aer timp de multe secunde şi chiar ore, precum fumul, şi pot fi inhalate”, au scris luni câţiva experţi de la Universitatea California din Maryland şi de la Virginia Tech într-o declaraţie comună.


Preluat de la: Publika.md