Autobuzul abandonat din filmul "’Into The Wild" a fost ridicat cu elicopterul din Alaska (VIDEO)

Un autobuz abandonat din Alaska, care apare în filmul ”Into The Wild”, a fost îndepărtat de autorităţi după ce un număr tot mai mare de turişti s-au confruntat cu probleme încercând să-l viziteze, transmite agerpres.ro.

Un elicopter al armatei americane a ridicat autobuzul de pe o potecă din afara Parcului Naţional Denali. Primarul local a declarat că aceasta este „o mare uşurare”.

Două persoane s-au înecat în râuri în drum spre autobuz sau întorcându-se de la acesta şi mulţi alţii au fost salvaţi.

În 1992, autobuzul a fost locuit de aventurierul Chris McCandless, în vârstă de 24 de ani, care a murit în cele din urmă de înfometare.

Povestea acestuia a fost relatată de autorul Jon Krakauer în cartea sa din 1996 „Into The Wild”. În 2007, cartea a fost adaptată într-un film regizat de Sean Penn.

Comisarul pentru resurse naturale din Alaska, Corri Feige, a declarat că autorităţile au înţeles însemnătatea pe care acest autobuz a avut-o în „imaginaţia populară”, însă „acesta este un vehicul abandonat şi deteriorat, care a condus la operaţiuni de salvare periculoase şi costisitoare”.

„Mai important, pe unii vizitatori i-a costat viaţa”, a spus Feige.

Autobuzul se afla în centrul Alaska, la 50 de kilometri de cel mai apropiat oraş. Pentru a ajunge la acesta, vizitatorii trebuiau să traverseze râul Teklanika.

Anul trecut, o femeie proaspăt căsătorită din Belarus s-a înecat încercând să traverseze râul umflat. Cealaltă înec a avut loc în 2010.

În aprilie, un brazilian rătăcit a trebuit să fie evacuat, iar în februarie cinci italieni au fost salvaţi, unul suferind degerături grave.

Statul a efectuat 15 operaţiuni de căutare şi salvare asociate acestui autobuz între anii 2009 şi 2017, conform autorităţilor.

Primarul din Denali, Clay Walker, a declarat pentru Reuters că autobuzul a devenit o „atracţie periculoasă” care trebuia rezolvată. „În acelaşi timp, este o parte din istoria noastră şi e puţin trist să vezi o bucată din istoria noastră ducându-se”, a spus el.

Autobuzul din anii 40 a fost adus în ţinutul îndepărtat în urmă cu aproximativ 60 de ani, a adăugat Walker.

Nu se cunoaşte deocamdată ce se va întâmpla cu autobuzul. Autorităţile din Alaska au indicat că va fi păstrat într-un „loc sigur” până la luarea unei decizii. 


Preluat de la: Publika.md