Zeci de bărbaţi au răspuns îndemnului Publika TV de a dona plasmă convalescentă pentru bolnavii de COVID-19 în stare gravă. Numărul donatorilor a crescut de aproape cinci ori într-o singură zi.
Centrul Naţional de Transfuzie a Sângelui a anunţat că tot mai mulţi bărbaţi au rămas sensibilizaţi de gravitatea situaţiei în care se află bolnavii de COVID-19, care riscă să moară pe patul de spital din cauza lipsei de plasmă.
Miercuri, până la ora 17:00, 28 de persoane care s-au vindecat de COVID au venit la Centrul de Transfuzie din Chişinău pentru a dona plasmă. Asta în timp ce marţi au fost doar şase donatori la nivel naţional.
Totuşi, deşi s-au făcut mai multe programări pentru zilele următoare, numărul acestora rămâne în continuare mic faţă de necesităţile zilnice din spitale.
Preluat de la: Publika.md