Au furat două tone de ulei de pin din Germania şi au încercat să-l introducă ilegal în Moldova. Ce riscă suspecţii

Au furat două tone de ulei de pin de la o întreprindere din Germania şi au încercat să îl introducă ilegal în ţara noastră. Un grup criminal format din cetățeni ai Republicii Moldova, cu vârste cuprinse între 24 – 44 de ani, au fost reţinuţi de oamenii legii.

Indivizii intenţionau să comercializeze marfa unei companii cosmetologice de pe teritoriul țării, utilizând acte false de proveniență.

În urma măsurilor speciale efectuate de către forţele de ordine, a fost identificat locul și timpul introducerii mărfii prin contrabandă, inclusiv modalitatea tranzacției de vânzare-cumpărare a uleiului de pin, bănuiții fiind reținuți în flagrant delict.

În rezultatul perchezițiilor efectuate în automobilele și la domiciliile suspecților, oamenii legii au depistat și ridicat 300 litri ulei de pin, în valoare de circa 700 mii de lei, arme și muniții păstrate ilegal.

Actualmente, indivizii sunt cercetaţi în stare de libertate. Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, aceştia riscă o pedeapsă cu închisoare de până la 10 ani.

În continuare poliția cercetează cazul, împreună cu omologii din Germania pentru a identifica și alți membri ai acestei grupări, inclusiv stabilirea tuturor circumstanțelor.


Preluat de la: Publika.md